14 oct. 2008

Olteni versus Mitici

Hulita, slavita si bascalioasa, Oltenia este mereu nascatoare de personaje amuzante.
Astazi voi povesti despre un coleg, intimplator (oare ???), din Caracal.

Muuiiicaaaa, avui, zau ca avui ieri un examen. Fusai la facultate. Fusai sa iau un 10 (evident, draga mea).
Olteanul meu de asemenea.
10 minute, timpul impus pentru expunerea temei, la Suca al nostru se facura 3. Descurcaret, deh! Descurcaret fu ca astepta sa vorbeasca toti pina ce-o obosit comisia. Deci s-o prezentat ultimul.

Asta nu inseamna ca pina atunci n-a vorbit. A vorbit. Serios ca a vorbit. Chiar daca ocupase loc in dreapta mea. Dreapta, da, aia cu ceas. Ceas d-ala care arata ora.

Ora care ne-o prins la "Anatolia", n-o fost prea tirzie, dar nici prea devreme. Unii au mincat altii vrut B.R. Senzatia serii o fost o lipie de un metru lungime, auzi, un metru. Un metru avea. Noroc ca turta aiasta era facuta dupa reteta traditionala turceasca, ca daca ierea facuta la test, avea pret, pret avea.

Coptura asta nepretuita, stropita fara zgircenie cu susan, era gratis, "din partea casei".

Olteanu' nostru o comandat vreo 4.

La Spaghetti-le Bolognese nu prea se potrivea, dar am luat si io o imbucatura, sa mearga berea.
***
Nici macar Nea Mărin, din celebrul film, posesor de geanta "diplomat", doldora de verzisori sau praz, n-o avut sansa unei replici pe masura omului nostru:

- Altceva gratis mai aveti?

Purtatoarea de fusta mini, tava, zimbet profesional, ne-o uimit pe toti:

- Da, ceai negru.
- Vreau! zice narodu.

- Noi vrem sa achitam consumatia, s-o auzit in cor.

Soarele cazut de pe furca, ostenit de iluminatii proaspat examinati, s-o gindit la retragere, conform obiceiului arhicunoscut, in prealabil consultindu-si ceasul.

Aparitia lunii ne-o fascinat atit de tare, incit o venit vremea cinei, formata din: Tuborg, la halba, la sticla sau tap.

Unii (o doamna, un domn si olteanu') au mai si mincat. Kebab-ul de la Anatolia aici era un fel de ostropel, ficateii in cascaval, un fel de ciorba iar preturile cam la o treime.

Ghidusul nostru oltean, fortindu-si norocul proverbial, noroc cu carul desigur, si-o cam gasit nasul. Nu Pandelica ci o focoasa, iute si isteata "mitica".

Rosii in obraji eram de la bere asa ca peste alte eritemuri s-o instalat si o scurta paloare pamintie, urmata de un hohot de ris.

Era sa intru in pamint de rusine auzind, culmea, tot din dreapta-mi:

- Dar ceva gratis nu aveti? Stiti, la noi in Oltenia, in restaurante se da si ceva din partea casei.

- LA noi, in Bucuresti, zice chelnerita, n-o dam pe gratis. In schimb, aici la restaurant, primim spaga.

Oltean mai tacut nici mort n-am vazut. Nici mort, auzi?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu