Pagini

28 aug. 2012

After party. Partea a VIIa. Vara se numara bobocii?

O fost necesar tot devotamentul si staruinta organizatorilor primei intilniri, din 12 mai, pentru a ma convinge sa particip si la cea din 17 (+ cea bonus din 18) august.  
Folosindu-se de scheme tactice atent studiate, driblinguri lingvistice maiastre, deci limbaj persuasiv, mi-au soptit:
-                      -   Vii? 
DA-ul mi-o sarit din gura cam ca pasta din pix. Spontan si involuntar, desi ar fi trebuit sa evaluez in prealabil riscurile participarii la o astfel de petrecere. N-am luat in calcul cota de piata a pepenilor de Dabuleni la sfirsitul sezonului de vinatoare mistreti  sau numarul de paduchi lati dintr-un iglu parasit, dar o meritat sa bat drumul pina-n Dorohoi mai ales ca-si anuntasera venirea o multime de colegi cu joburi prin alte colturi ale lumii, colegi cu absente motivate in primavara prin scutiri de concediu sau lipsa zborurilor de linie via DoroHanoy. Bebe stie mai bine cum sta treaba. Dintre cei cu accento d-italiano vero veni doar Cristianu (si Mihaela, desigur) – reprezentant de seama a macaromarilor cu gura foarte mare. De altfel, singurul strainez (in afara de Bebe) care-o dat curs invitatiei confirmate.

Daca la prima intilnire o trebuit s-o pun pe saracuta de mama sa calce 4 cămeși, 3 craci de pantaloni din stofa si vreo 5 din vinilin, 6 cravate si 9 șosete, pentru aceasta petrecere si-o luat fieru de calcat, l-o pus intr-un loc numai de Ea stiut si-o plecat la ma-sa, la tara.

Orice petrecere iti place, daca vrei. Orice persoana, fost coleg(a) iti place, daca vrei. Sint convins de inutilitatea subiectivismului atunci cind privirile ALEA, usor umede, rasar pe moaca celor ce se imbratiseaza dupa o lunga perioada de absenta.

La revederea trecuta speram sa ne simtim la fel de bine ca atunci cind cu usurinta rideam doar privindu-ne aratatorul. Obiectiv realizat! Managementul organizational  ar trebui sa fie mindru, drept pentru care, il mandatam sa incropesca si pe viitor astfel de proiecte.

Cam lunga introducerea, nu? De fapt, imi propusesem sa povestesc cam ce s-o intimplat prin foisorul domnului doctor sau curtea domnului profesor. Grea misiune, mai ales ca exista critici rasati ce abia asteapta sa-mi puna bifa pe „bleah” in subsolul textului.

Pentru a evita presiunile exercitate de cei care au pe buze intrebarea "da cartea asta are si poze?", o sa arunc mai jos niste instantanee luate pe neuitate dintr-un folder. Selectia este pur aleatorie, orice asemanare cu persoanele serioase din viata de zi cu zi este pur intimplatoare iar subiectii se autoexclud din eventualele cancanuri rautacioase referitoare la mahmureala de a doua zi.






Sper c-am facut pofta celor ce involuntar au lipsit, dar mai ales celor care intentionat au chiulit.
V-am pupat pe joben si pe curind.