12 mar. 2012

Week-end căcăstoricesc.

Bunul Domn de Sus, numit în Dumnezeu știe cîte feluri, s-a gîndit anul trecut să mă cadoriseasca cu niste boli ce musai tre’ insoțite de un regim alimentar strict, ceea ce presupune scurtarea timpului petrecut la căcăstoare. Mîncare puțină, evacuare pe măsură.
Asa ar fi fost drept. Din pacare, "ce-i drept" la mine, se arcuieste pînă devine strîmb. Strîmb, adică intortocheat pînă la alambicare absolută. Dar asta e alta poveste.

Odata cu venirea primaverii, calendaristic vorbind, primesc o vizita de la Floricica, vecina de la parter, ce era insotita de un nene ințolit cu salopeta. Da! Ati ghicit! Vestitorii inundatiei. Am zis doar: UNDE? “La WC-ul mare”, zice amabil tanti vecina. Cred ca ma da in judecata.

Daltă, ciocan, jab, zbang, faianta sparta. Teava inlocuita cu success, coafura rezista.
Sîmbătă dimineață inca nu se uscasera bine vasele folosite la micul dejun si iatcu, vrednic meseriaș, cu ruleta in minutele alea doua, trece la munci telectuale, cum ar fi: masoara, taie, iar masoara, iarasi taie, injura si reface tiparul, taie, masoara si iarasi injura. Ciocane clasice, bormasina, soricel BOSCH (ca-s snob, ati uitat?). Deci mai multa galagie decit munca. Si toate astea pentru reconstructia mastii de supt chiuveta, Sparta, cum v-am mai scris, cu ocazia venirii primaverii.

Mindru ca un ghiocel proaspat inflorit, convoc la receptia finala nevasta si soacra. Parca aveau observatiile pregatite inca dinaintea demararii lucrarilor pentru ca au zis sincron:
- Dar piciorul de la chiuveta unde-l pui?
- In cur! Mi-o vernit să zic, dar n-am mai apucat. Lacrimile-mi invadaseră laringele, pînă la genunchi.

Asadar, dragii mosului, ieri, adica Duminica, zi dedicata odihnei, mersului la biserica si beutului de bere, am fost nevoit s-o iau de la capat. Farfuriile murdare aruncate discret in lavoar, masuratori, injuraturi pentru cel ce-o aruncat schitele de ieri si fuga la Brico dupa scinduri si alte fierătanii. Înturnat acasa, observ su stupoare ca uitai sa iau suruburi de alea, placuțe de ălalalte, dar asta dupa ce m-am schimbat in pantalonii de “treling”, musai rupti in cur. Pe la ora prinzului sculele nu scoteau mai mult de 60dB. Si tot asa pina pe la ora 17.30. Vecina mea ciocanu’ vrea! Tot fredonam, plin de candoare, lipind autocolantul pe masca.

Mindru ca un ghiocel proaspat inflorit, convoc la receptia finala nevasta si soacra. Urale, taieturi de panglica, sampanie, bere, pupaturi, dupa care o pisare. Trag apa si…. SURPRAIZ! Apa la călcîie.
SPEED TAXI!!! Cheama-ma si voi veni. La Brico va rog, dus-intors, 10 lei. Oala de WC, 96 lei. EFTIIN!

Demontarea oalei vechi o fost grea, chiar dificila, dar greu de suportat fara distonocalm. In primul rind, o trebuit sa demontez masca ce cu mare tam-tam o receprionasem cu trei jumatati de ceas inainte. Dar ce? Roman is, treaba romaneasca stiu sa fac. Altii reabiliteaza canalizarea a doua zi dupe asfaltare, deci is mic copchil. In al doilea rind, berbecu ce mi-o pus gresia, faianta si impricinata sparta, o avut un surplus de kleber pe care l-o indesat exact sub oala. S-o fixeze pentr vesnicia definitiva. Dar nu-i nimic! Ma impiedic io de un morman de beton? Dalta ciocan, batai in tevile caloriferelor. Doar e ora 19.20, duminica.

Pe la 19,30 string si ultimul surub. Știti voi, WC-ul se prinde de podea in suruburi , pentru evitarea plimbatului cu oala prin buda la cutremur. Cind sa pun si burduful, chestia aia ce face racordul intre produsul maro, rețeaua de canalizare și Dîmbovița, observ că nu se potrivea noilor conditii . Asadar, iar salt’n blugi, speed taxi, Brico. 60 de lei (imprumutati de la soacra-mea).

In viața fiecăruia vine o vreme cînd trebuie să dea cu capu de păreți. Nu e deloc greu. Trebuie doar sa descoperi că și burduful ăst’ din urmă e spart.

Concluzie: Indiferent cît și ce mănînci, timpul petrecut la căcăstoare este constant.