Pagini

24 ian. 2009

Ziua nu-i ca noaptea

Cum or fi altii, nu stiu.
De cind ma jucam instinctual cu puta in nisip, asa cum fac toti copchii, visam ziua cu ochii deschisi, bintuit fiind noaptea de aceleasi chestii, necontrolabile de data asta.
Ziua, cu urechea de SRI-st prezumtiv, in timp ce ma faceam ca nu ascult, aflam ca la vara o sa mergem la Dorina, la Tarcau. In aceeasi noapte, plin de transpiratie si cu febra pe la 40, eram intr-o gara pustie, uitat de parinti pe peron, haituit de singuratate.

Miine voi fi intr-oun avion, spre o destinatie aducatoare de euroi.

Asnoapte, pe la 3 si ceva, eram cu geanta pe umar, brrrrrrrrr cit de real parea, la check-in, pe Otopeni. O tanti blonda, trecuta bine de ani 60, imi zicea ca am venit prea devreme. Conformist cum ma stiu, o tai glont catre o bere. Drumul catre Ea, berea, o durat cam citeva ore, timp in care doar mi-am carat geanta si cam atit.
Nici n-apuc sa iau prima gura din pretiosul lichid auriu ca se si aude in megafoane:
"Deoarece singurul pasager ce si-a luat bilet pentru cursa [...], nu a avut amabilitatea de a ocupa locul rezevat la geam, si a bea cafeauainclusa in pret, pierde privilegiul de a ciupi de cur stewardesa prin simpla anulare a zborului."
Nici un arc vechi dintr-o saltea "relaxa" n-ar fi sarit din pat asa cum am facut-o eu.
Cum sa nu tragi o pisare in cinstea lui, da a lui, visului.
Si asta nu e tot. hai sa va povestesc toata tarasenia.
Dupa ce-am scuturat-o ineficient, barbatii stiu de ce, m-am bagat iarasi in pat.
Dintr-o data eram in vagonul de dormit, in drum spre [...]. Prin dreptul Bacaului cobor din mers pentru a conduce colega de birou, cu tot cu bagaje, spre muntele de om (tac-su), director de Sucursala la o firma de facut baraje.
Spre uimirea tuturor, nu si a mea ca tocmai ma trezisem, trenul si-a continuat drumul cu bagajele mele urcate pe raftul de sus.

Alte injuraturi si inevitabilul Costache

Cum v-am mai povestit, evenimentele din decembrie '89 m-au prins cu ceva tulei deasupra buzei supeioare, trei floace'n barba si o pofra nebuna de sex.. Futeam orice: banii parintilor/bunicului, buha in fata la "Aroma" si cam atit.
Orele de curs se tineau in "amfiteatru", o sala dintr-aia mare, cu bancile dispuse pe trepte, tavanul inalt, pictat cu tot felul de vopseluri scorojite.
Pe linga frigul siberian, fie vara ori iarna, dotarile standard alocate desfasurarii procesului didactic erau formate dintr-o catedra lunga de 10 metri, doua table zgiriate, parchet imbibat cu parafina expirata, banci rupte si din cind in cind, liceeni dornici de cinnciuri.
Amfiteatrul avea doua iesiri. Una in fund, dupa o balustrada din lemn masiv, la care ajungeai coborind niste trepte dispuve in forma de "V". Diferenta de nivel, prima trapta, usa, era cam de 4-5 metri. Cealalta iesire dadea inspre un hol prin care treceai catre afara. Acest hol avea inca doua usi. Privind dinspre sala noastra de curs, in stinga era clasa de "sport", iar in dreapta, "cabinetul de rusa". Citiva colegi de clasa ieseau "afara" pentru a fura din magazinele si casele nemtilor, altii intrau saptaminal in cabinetul de rusa - asta e programa de invatamint. Eu eram la "engleza". Da, faceam engleza, chestie ce ma ajuta mai ales cind ieseam cu cei de la clasa de sport, pe terenul din fata liceului, la o partida de fotbal.
Doamna Popa, profa de engleza, m-o invatat declinarea verbelor asa ca eram perfect capabil sa folosesc limbajul insularilor in cadrul partidelor sportive de ei inventate:
- Fuck you - atunci cind primeam un gol. (eram portarul clasei).
- Fuck your mom - la al doilea gol primit.
Dupa meci mergeam sa "suck" o bere.

Spre deosebire de noi, anglofilii, Domnul Costache era un mare iubitor de chestii frantuzesti, dubioase pentru noi la acea vreme.
Crecă vazuse filme cu profii de la Sorbona ca-si punea incaltari asorata cu sacourile. Pantofii nu erau in carouri ci vestoanele ce-i veneu impecabil pe umeri.
Pregatire pentru reapta aIIa sau bac nu facea cu elevii, cel putin asa-mi amintesc. Habar n-am de unde avea bani de toale asa faine. Aia cu ajutoare inca nu venisera.

Uneori mai faceam si temele de a doua zi. Trebuia sa iau si io note de trecere. Nu dejaba ne dadea statu manuale d-ale gratis pe care pictam mustati la poze.

Cind nu era de garda, pe mama o apuca responsabilitatea materna si-mi verifica caietele de teme. Ma punea sa recit pasaje din manuale, iar daca era cit de cit multumita, ma lasa 3 ore la "Aroma".

Simtindu-ma bazat, cu lectiile facute, de ce sa nu fac glume proaste la intrarea porofilor in clasa?

La Costache, francofil, asa cum v-am povestit, aruncam la miştoc:
- Robinson Crusoe de Daniel de Foe (ca cum zice franţuju mişeljacson).

Nici nu mai trebuia sa deschida gura ca deja aveam foile smulse din caiet, numele scris in stinga, sus, iar pe mijloc "lucrare de Control".

23 ian. 2009

Injuraturile Domnului Costache- partea a IIa

Florinaia, colegul meu de banca, traiasca-i iubita, era cazul sa pun paranteze? iote ca nu le-am pus, deci! Florinaia era un norocos ca ma avea coleg de clasa, fiind ignorat de crizele profului de romana.
Crize de ris pe seama noastra, desigur.
Eu, Iaţcu, pe vremea aia, aveam cea mai timpa moaca din lume atunci cind incepeau orele, mai ales cele cu profi plini de simtul umorului. Cu o asa moaca m-as fi jucat si io.
Iarasi o dau in balarii si las in asteptare esenta subiectului citit de voi in titlu? OK. De data asta ma conformez. Iaţcule, mai gusta un pic de apa plata ca sa diluezi gura de vin di'nainte (voi nu ati citit asta, era pentru mine - de incurajare).
In clasa aia, 10B parca, pentru Costache existau doar doua creaturi simpatice: Dragomir (un extraordinar jucator de tenis de masa) si Iaţcu. Vitele, boii, porcii si alte persoane au fost tratate in "Injuraturile Domnului Costache- partea I".
Accidental, cam o data pe luna, erau ascultati si altii. In rest, erau doar cei doi chinuiti.
Profu facea din organele noastre ce vroia. Studiase mult tehnica. Pulasul-mi trecea de la 480 la 0,5 doar in citeva milisecunde.
"Organele noastre" erau inimioarele si alte chestii ce tin de anatomie (sfinctere, vezica, prostata, glandele sudoripare, etc.)
Ostilitatile se desfasurau cam asa:
Costache rasfoia catalogul. Meditativ se oprea la fiecare pagina, roasa si patata pe la colturi de destele si scuipatii profilor.
De obicei se oprea la pagina 2.
Dupa ce-si mingiia mustata, uneori barba, folosindu-si aerul acumulat in plamini, dadea glas urmatoarelor vorbe:
- Draaaaaaaaa...
Moment in care imi spuneam "ai scapat iaţcule, azi nu te asculta. Il ia pe Dragomir la frecat.
Pe dracu, urma sa aud cel mai mare cosmar.
- Draaaaaaaa...gul de Iaţcu.
Moment in care sfincterul meu se relaxa total si-i dadea de lucru mamei, care, neinspirata imi tot cumpara chiloti albi, nu maro.

A doua zi, acelasi Costache, acelasi ritual.

- Iaaaaaaa......
Sa-mi bag puţa, iar ma asculta, iar ma cearta mama ca vin cu chilotii patati.
- Iaaaaaa... sa vedem Dragomir ce stie.

Cum sa n-o iubim pe ma-sa?

Campania gunoaielor

Cea mai cretina campanie

Daca tot vrei sa-i inveti pe dobitoci sa arunce gunoaiele la cos, din start trebe indrumati sa le arunce amestecate in acelasi container?

Bre Poterasule, ai auzit de legislatia privind managementul deseurilor?
Sau ca de obicei incalci legea?

Imi vine sa borasc! La cosul de vomitat, desigur.

Injuraturile Domnului Costache - partea I

Prin clasa a 10-a, cind “Revolutia” ne-o adus blugi piramid in loc de oribilii pantaloni de stofa care dupa a doua purtare deveneau luciosi sau rupti in genunchi, tricouri lacoste din bumbac turcesc (din acelasi material astazi se fac PET-uri) ce inlocuiau camesele, eram tare mindru si inventiv.
Incropisem o mica afacere. Ciordeam din beciul parintilor tuica si in locul ei primeam de la “rusi” discuri de vinil cu Bon Jovi, Beatles, Iron Maiden, Dio, Black Sabbath, AC/DC si multe altele.
Anul 1990 a avut o vara fuoarteee friguroasa. Asta am aflat-o de la bravii nostri basarabeni care tot trageau la masea din tuica lu’ tata pentru a se incalzi nitel.
Discurile astfel achizitionate erau valorificate fuoarte eficient:
- Cit vrei pe discul asta, eram intrebat.
- O bere.
- OK.

Cam asa mi-am petrecut vara. Am vindut doua discuri pe seara.
“Aroma” era prima crisma (cu pretentii de cafenea privata) din Dorohoi unde se dadeau tigari Assos la bucata, drept pentru care, aici, ne facusem un obicei in a ne intilni, noi gasca ruoacherilor, pentru a pierde timpil si a posti o tigare.
La inceput am fost 4. In timp gasca s-o mai învîrtoşat ca numar. Incerc sa-mi amintesc cum ne spuneam: Sorinaia, Florinaia, Cristianu (“s”-ul intentionat l-am omis ca tare era bun la mardeală), Anone, Frederik, sor-sa Dihoanca, Fîn, Bulcă, Michi, Mişel, accidental Gorgăneii si Cocote, Crugăr, Ovidaia, Traversă, Andreea (sau Anca, nu mai stiu sigur – unul dintre noi le futea pe amindoua), Oaie, ŢeŢe, Claudia, alti oportunisti. UPS! Mai era unul care acum e mort. PE asta din urma sper sa-l fi iertat bunul Dumnezeu. Oriunde ai fi, sper sa fie pace.
Purtam blugii strinsi pe cur (bucuria coaielor care dupa o ora de sarutari cu Dihoanca, stateau sa plesneasca), bocanci vara si plete.
Am descris mai sus atmosfera de "lucru" in echipa? NU. Ei bine aceasta va fi subiectul unei carti pe care sper s-o pot finaliza pina la sfirsitul anului.
O parte dintre cei nominalizati mai sus imi erau colegi de clasa sau invatam la acelasi liceu, Grigore Ghica Vv.
La romana il aveam prof pe Costache. Flebetea mea ce cu un an inainte ma lasase corigent pentru ca in loc de Dosoftei, Varlaam sau Simion Stefan, preferam lecturi din Kant, Tofler, Eliade, Iorga, Hašek, Clavel, Hassel si citi or mai fi fost.
Proful asta avea un stil dubios de a ne aprecia. Ciudat mai aprecia valorile, in special cele cu “non” in fata. Uneori, luat de val fiind, era tentat sa ne alinte:
- Te uiti la mine, cu acesti ochi galesi, de vită, incit ma induiosezi. Pentru ca ai reusit sa cuvintezi la fel de mult ca un vitel, in loc de minus 4 iti voi da un 2. Dragii viitori colegi, banuiesc ca unii dintre dumneavoastra veti avea proasta inspiratie sa deveniti profesori. In fata dumneavoastra si a celui de sus, imi cer scuze. Am jignit un biet animal pe nume Vaca. Acest minunat patruped ne da lapte, brinza, dupa sacrificare, carne, piei... dar astia, colegii vostri, doar consuma, fara a produce altceva decit nervi mie, urina si cacat. O sa tineti minte ce v-am spus acu’.
N-am uitat Domnule Costache.

22 ian. 2009

Alte injuraturi

Sa tot fi fost vara anului '96 sau '97 (nu are importanta), in tramvai.
Un pletos, pe numele lui Iaţcu sau cam asa ceva, dupe 24 de ore in care s-o facut c-o invatat (de fapt si-o facut fituici), 4 ani de nopti pierdute prin cluburi si un examen pe care tocmai il picase, se trinteste pe un scaun jegos, cum doar in 41 iereau, si-l ia somnul.
Dintr-o data il trezeste ceva. Nu cacarea ca nu avea dupe ce. Nu mincase de 4 zile.
Nici pisarea ca bani de bere canci!
Dupa ce si-o scos ceara din urechi, ciocanelul si scarita au fost bombardate de pliscul unei fumei, o mitica veritabila, ce isi experimenta discursul cu:

- Nesimtitule, stai rascracanat pe scaun, in loc sa-l oferi batrinilor din mijloacile de transport in comune. Ca pe vremea mea nu ierea asa, noi invatam la scoala ca locurile e pentru batrini schilozi cu copii in brate. Porcule, mai si sforai! Nesimtitule, te mai si holbezi. Ordinarule, boule, STUDENTULE !

Saracu iatcu s-o oprit din ris tirziu, pina o uitat intimplarea. Dar reincep acum.

PROVOCARE: CONCURS DE ÎNJURĂTURI

Habar n-avem a injura!
Plecînd de la proverbul „daca nu ai batrini, cumpara-ti”, citit pe un zid, pe strada Eforie, mi-am amintit de o minunata povestire a unui admirabil om, coleg de serviciu, un lord - asa cum va doresc si voua sa aveti in birou.

Primavara anului 2008. Se agale plimba pe Kiseleff bucurindu-se de aroma teilor proaspat infloriti, de caldura naturala (prima din acel an) si de linistea sufleteasca a unui om implinit.
Zimbea. Dintre cei aflati pe sosea doar el stia de ce. Eu am aflat a doua zi. Un telefon mult asteptat l-a anuntat ca e bunic. Baiat, nota 10, de .... kg.

Un narav din copilarie, pentru care lua destule scatoalce peste ceafa, ii revine in minte, drept pentru care incepe cu bucurie a-și tîrşîi picioarele. Si-o intrerupt brusc inocentul joc deoarece la nici zece metri in fata lui, un domn bine trecut de ani 80, imbracat intr-un pardesiu impecabil, cu palaria asortata pantofilor gen Oxford, simtind prezenta barbosului (cu bocancii lui cu tot!), si-a ridicat amenintatot bastonul catre cer, in ritm de tambur major.
Pastrind „distanta de siguranta”, si-au continuat plimbarea, fiecare insotit de gindurile, durerile sau bucuriile specifice virstei.
In dreptul Muzeului Taranului Roman, un grup de tineri galagiosi si grabiti incerca sa depaseasca ghidusul batrin ce cu pălăria lui fetru obtura trotuarul plin de masini parcate ilegal.
Unul mai indraznet, liderul grupului se pare, guiţă:
- Hai tataie, hai tataie, grabeste-ti pasii, simplifica peisajul, noi avem treaba, nu ca matale!
Fara pic de iritare in glas, batrinul se intoarce catre maimuta si ii zice:
- Dragule, nu-mi amintesc sa ma fi culcat cu bunica dumneavoastra.

21 ian. 2009

Alb pe negru

Zilele trecute am fost intrebat de ce am ales fondul negu pentru blog.
Draga mea, unii oameni folosesc “negru pe alb” atunci cind vor sa fie convingatori, decizionali, atunci cind sint hotariti, sprijiniti de argumente solide, nedistructibile.
Acest blog o pornit dintr-o joaca, fara intentia de a picura prin el seriozitate, cuvinte savante sau pardonabile. Inca nu stiu de ce mai scrii (?) simt ca-ti pui aceasta intrebare. Ma distreaza? DA!

Sint satul de formularile stupid de ingineresti intilnite zilnic la scîrbici:
“Stimata/Stimat Domn/Doamna,
Referitor la adresaq nr.... din data de ........ va confirmam participarea la ....... .
Asa cum ati solicitat, va transmitem atasat graficul de executie pentru investitia ........, de asemenea esalonarile fizice si valorice ........

Cu deosebita consideratie,
Bla Bla,
Director ........”
Toate astea scrise NEGRU PE ALB.

Cerintele “colaboratorilor” sint stupide uneori si vad rosu in fata ochilor.
Prin urmare, am decis a scrie ceea ce citesti acum:

Cu alb pe negru,
Al Dumneavoastra, Iaţcu.

P.S. Nu-s in doliu, nu-s morbid, bacovian (etc.), sint trecut binisor peste adolescenta – desi-mi mai place Cioran.

Pipa la STEAKS

Am intrat in Plaza Romania (Diverta) pentru a cumpara o carte, meteahnă saptaminală.
Ca sa mearga bine lectura , intru la STEAKS.
O fetiţă zimbitoare, suficient de sexoasa pentru a face pohta de carnita (la gratar golanilor, la ce va gindeati???) ma intimpina cu “buna ziua, la fumatori sau la nefumatori?”.
LA fumatori zic eu cu gindul la aroma de vanilie a tutunului Stanwell primit cadou de la familia Pitbull (pardon de la Mos Craciun).
Dupe ce ma las purtat la o masa suficient de buna, comand un Paulaner, o cafea espreso şi-mi indes tacticos tutunul in pipa, o aprind cu bricheta special construita pentru acest scop, dau drumul la primul norisor aromat dar n-apuc sa-l gust cum trebe ca vine o disperata cu:
“Va rog mult, cu milioane de scuze, o venit un control de la astia cu antifumatu’ si aici nu mai e nevoie sa se fumeze.”
Dupa ce mi-o trecut nodul din git, am scuipat generos:
- Cit costa berea asta?
- 13.5 lei.
- Si cafeaua asta?
- 6 lei.
- Ok, cam atit costa si tutunul meu irosit aiurea, fapt la care ati contribuit 100%. Sa nu-mi aduceti nota de plata ca altfel va tai si io factura – pentru compensare.

Mi-am luat haina, geanta si cartile, uitind sa le zic la nerevedere.
Am fost politicos?

19 ian. 2009

Analiza SWOT a-la-iatcu

Analiza SWOT – obiectiv analizat: Iatcu.

Deoarece-mi urla disperant matele flaminde, tre' sa fac o “Analiza SWOT” pentru o primarie, chestie care chiar e treaba serioasa si destul de bine platita.
Mai intii e musai sa-mi fac UNA mie pentru a analiza capacitatile vizionare (ete scirtz), analitice (criza gazelor…), obiective (intii sa-ti iei , bre iatcule, un Nikon D90 si dupa aia sa te gindesti la obiective).

Dragi virtuali clienti, pentru binele jobului vostru, ar fi indicat sa nu cititi ce-i mai departe. Daca contractu-i semnat, aprovizionati-va cu nitroglicerina (tablete).

Intr-o analiza de gen, exista niste pasi pe cre-i detaliez asa:

PRIMUL PAS:
Pregatirea evaluarii
- subiect abordat: Iatcu,
(pentru buna desfasurare a autochestionarii, m-am mituit cu o Zghihara de Husi, intr-o crisma curatica)
- participanti: Iatcu si imaginatia lui,
- orar de desfasurare: de acu’ piana ce-l suna nevasta.

PASUL II:
Evaluarea propriu-zisa! Cica treb' urmarite niste chestii punctuale. Iote-le:

PUNCTE TARI (strengthts):
- pula – atunci cind este solcitata cu scop clar definit,
- capul – exista situatii cind nu inteleg ce mi se zice, fiind gratulat cu “esti tare de cap”,
- tibia si peroneul – chiar daca mi-o fost fracturate prin '96
- palinka, vodka, visichiurile nu-s in meniu de la pancreatita’n coa,
- bataturile de pre calciie. Deh, avut-am cisme de roacker in studentie.

PUNCTE MOI / slabe (Weaknesses):
- Pula – “tigara de dupe” ca martor indiscret poate sa confirme.
- Parul – ce-o mai ramas din el de la ultima spalare,
- Abdomenul – intra in categoria “moale” desi visul oricarui barbat este sa fie plat.
- Potenta financiara – reglabila prin analiza SWOT care va sa vina,
- Perna de acasa – e moale, chiar daca in anumite nopti parca ar avea ghimpi,


OPORTUNITATI:

Cica aici trebe sa vorbesc despre resurse, surse, tendinte, evenimente.
Incep cu:

- RESURSE: am salariu, ce-o mai pica de la PFA, CNFPA, modestie, inteligenta, librarii, ochi, miini, spirit critic, inocenta, umor si prieteni.

- TENDINTE: spre imbogatirea chelnerilor.


mi-e somn, completez miine (asta e promisiunea oricarui analist / evaluator / auditor)

ar fi urmat ceva despre "AMENINTARI": (threats)
adicatalea pericole sau riscuri pe intelesul vostru.

Sint incoerent?

Cam asa trebuie sa fie o analiza SWOT!

14 ian. 2009

Tolea ecologul

Bruta aia ce-o devenit vedetă de garsonieră începe să-mi fie simpatic (nu si borîtura aia de nevastă-sa).

Ca un prieten al mediului (da, si eu bucurenciule) nu pot decit sa fiu incintat de campania puternic mediatizata de a elimina deseurile din televiziuni, pe categorii distincte, fara a tine cont de culoarea politica a mogulului de presa.

O inceput cu Diaconescu, o urmat de ăla de la răi, da buni (bla, bla, cum dracu l-o chema).
Astazi stupoare!
Pe prima pagina a ziarului ce cu mîrlănie insistă să apară gratis (da, la ring ma refer) este publicată o stire ce mă încintă extrem:
"Tolea pregăteşte un tomberon şi pentru Mircea Badea!"

Pe cînd Cristoiu, Gâdea, Stănescu, Negru, Bahmuţanca, toţi manelarii şi Felix?

Platesc eu cheltuielile de transport si completez formularel de eliminare / valorificare in conformitate cu legislaţia în vigoare.

1 ian. 2009

2009, la multe urari!

Si-am trecut in noul an,
cu colindul n-am fost fan,
telefonu' - bata'l vina',
urla tare, strica cina.

Iarasi anul se'noieste,
blogul astazi se porneste,
pitbulitz-oi comenta,
sau falcuta, dac-o vrea,

Comentarii scurte, lungi,
scrise in chiloti sau chiar in blugi,
de acasa sau servici,
cu efect voit de "plici".

Edith Frincu, draga mea,
tu esti cu mincarea.
Trage tare pe aici
ca sa nu halim furnici.

Ahilosu este mare,
joaca baschet, mi se pare,
si ca blogger este bun,
c-o reclama dam un tun?

Iata vine un ciudat
care pare cumpatat.
Domn' Andrei zis si Dolgae
recomanda filmle "coaie".

Hai Gropare completeaza
uratura ce urmeaza.
Orice glum'asi incerca
este jos, sub dumneata.

Bre Simona, roza mea,
pot sa-ti spun mata?
Esti haioasa, un pic trista
cu-ascendent in optimizda.

Iar voi toti ce blogariti,
scriitori de Megabiti,
Descarcati si o urare
Serios, chiar nu va doare!

LA MULTI ANI!


Postum Scriptum fara rost
la gagica doar c-un "post":
cu acid îi este frică
sa nu-l arda pe iulică?

Se abtine a ne scrie
chiar si-o faina poezie?
Jur, pe tastatura mea,
este EA, Claudia!