Pagini

24 iul. 2012

Cap umplut in crusta de aluat sirbesc.


Nu stiu cum sint altii , dar io cind visez, o fac intr-un mod aparte. Unii viseaza ca zboara pe nori albi si pufosi, altii ca-s fugariti de ciini. Numai io, iacătă-l visai pe Manescu.
Nu ma intrerbati cine-i Manescu pentru ca o sa va raspund. Observ ca nu va linistete curiozitatea. Ei bine, Manescu e un personaj neimaginar care mi-o fost coleg de munca pina acum citiva ani, cind s-o hotarit sa moara in chinuri groaznice. Sigur n-o vrut asta, dar l-o ajutat cancerul si multe alte afectiuni.
Printre altele, Manescu este, cum reiese si de mai sus, pesonajul principal in visul ce tocmai m-a trezit si nu ma las pina nu vi-l povestesc si voua, chit ca-i 3.24, inspre dimineata.
Cica se facea ca eram la un parastas de pomenire a eroilor neamului cazuti la datorie in timpul celui de-al doilea razboi mondial, ucisi fiind de sifilis, dezinterie, mai rar de gloantele inamicilor. Un general galonat, plin de bășini din cap pina-n picioare, dar mai ales in nadragi, se apuca sa citeasca un articol din „Pentru Patrie”, revista editata princeps  in memoria Tov. Locotenet – colonel Manescu:
„Dacă ordinea şi punctualitatea serviciului de gardă contribuie mult la siguranţa şi la liniştea locuitorilor acestei patrii mult iubite, Tov. Locotenet – colonel Manescu avea multe de povestit, printre care si cum o vomitat prima oara in viata lui fara ca sa aibe febra, un păr in gît sau un exces de alcool in stomac ori singe. Ne-a povestit printre sughituri si icnituri ca, copil fiind, bunica-sa-l ducea pe la toate evenimentele satului. De la inmormintari, parastasuri, pina la pomeni si praznice. Unu nu-i scapa. Cica pe la ei pe acolo, era un obicei cam bizar. La astfel de evnimente, pentru a demonstra ca defunctul o fost om de vaza, se gatea ceva cu totul si cu totul deosebit. Reteta era pastrata din mosi-stramosi,  cu mare fala transmisa din generatie in generatie. Interesantul preparat nu se facea asa pentru orișicine ci doar pentru fruntasii satului si asta pentru ca avea un numa mai bizar: Cap umplut in crusta de aluat sirbesc.
Pe afara, preparatul arata asa ca o pită ardeleneasca cu cartofi, numai ca inauntru – cica lucru esential – se punea scăfîrlia  unui om, lasata la fezandat pret de 5 zile. Aceasta căpățînă, se despica in doua, dar cu mare atentie sa nu i se strice pielea dupe fata, iar creierul era prelevat cu mare trudă pentru a se depozita definitiv intr-un borcan mare, cu spirt Mona. In locul creierului se punea o umplutura cam ca la drob, numai ca fara marar. Cica amaraste compozitia. Apoi totul se invelea intr-un aluat din cel mai fin, probabil Linco, dupa care se dacea la cuptor, la foc potrivit, pret de 4 ore, pina se facea o crusta galbuie, frumos aromirositoare. Tot dichisul cica nu era modul de preparare ci servirea lui.
In memoria Tov. Locotenet – colonel Manescu, am avut placerea de a invita doua bucatarese din satul natal al bravului nostru coleg, pentru a ne gati si noua, drag auditoriu, celebra reteta.
Mai departe n-am vrut sa visez. Nu de alta, dar la unul dintre preparate se crapase coaja si zaream un glob ocular perfect rotund ce ma sfrunta cu mare dispret.
Hai ca mi se facu foame. Va las. Pupi si pe curind. Cam pe dupa urmatorul vis similar?

12 iul. 2012

Aerisire tip ZARA

Caldura mare monșer!
Care va să zică, vara e anotimpul decolteurilor si minijupurilor, in cazul fetelor, sau a cămeșilor, tricoaielor și a pantalonilor din in, dacă vorbim de unii bărbați. Mai sexista masculi feroce ce se baga-n plastic ori caucioace. E treba lor in ce vor sa-si transpire aromele.
De ceva ani, vara folosesc haine usoare, vaporoase, deh! cica asa ne sfatuiesc medicii, la recomandarea jurnalistilor. In-uri si bumbace chinezesti nu mai port de cind am aflat ca si-or pus case de marcat europenii din dragonul rosu, deci cumparaturile mi le fac de la Milano, draga, ca-s in trend snobistic. Uneori ma mai impiedic intr-un mall mioritic, asa cum facui miercuri, 4 iulie - tocmai de ziua Americii. Intrai in Plaza Romania doar cu gindu la inurile Zarei, ca cica ie fromoase si ... fromoase punct. Vorba fetelor alea din 335: e scumpe dar de proasta calitate.
Cum sta treaba pe la ZARA? Pai cam asa: Mult alb, de fapt culori dășchise, lucrători comerciali tineri, fromosi de-ti vine sa-I scuipi. Nu de deochi. Vorbesc delicat, profi. Dintr-o singura privire te-au si evaluat: “Asta cumpara de 1.500 lei, e cazul sa-l pup in cur” ori “pîrlitu’ asta vrea niste slapi de 50 de lei? Cre’ca vrea sa-I si vorbesc cu dvs.? Calicu dreak!”
Ham cumparat  dăcît două pereche de nădragi. Aproape identici ca culoare, dar ușor diferiți ca model - una dintre perechi are in dotare o estetica ruptura intre craci. N-au fost asa de la inceput ci dupa prima semigenuflexiune.
Haltă introducere in temă:
Meseria de pozar presupune extinderi de tendoane, genuflexiuni pe tavan, catarari pe virful sandalelor, flotari in nas, totul e sa tragi pe senzor cadrul ideal (bunicuta cu degetul in nas, unchiul ce se scarpina la prohab, etc.)
Duminica, mindru ca un cotoi nedezhormonat, ma prezint la un botez, numa’ bun de tras in poze. Echipamentul tehnic, ce nu avea mai mult de 10 kg, era format din bătrînele 450D cu 17-70mm, 550D cu  24-105  f/4L IS USM, obiectiv sigma 70-200mm USM f2,8, blitz extern, cămeță kaki și, nu în ulltimul rînd, pantalonii cei vestiti de la ZARA. Bisericuta, construita din lemn, era luminata multumitor pentru un cavou cu trapa pusă, invitatii la posturi, zimbitori, preotii pregatiti de ritual. Aerul conditionat, montat de insusi Manole (de la Ana Electonics), facea fata cu brio, deci totul era perfect pentru ce va să vie.

Exista o vorba din batrini: „numai o data vede nașul puța finuței” și coaiele fotografului. La forma definitiva a zicalei au contribuit din plin cei de la ZARA. Cum? Pai hai sa
va povestesc. Cum stateam io aproximativ biped, imi vine chef sa comunic cu gindurile-mi: Iete-te o faza mișto de pozat. Zis si facut. Tre sa ma aplec nițel, sa iasa nasa fără gușă. Nu-I bine. Mai bine mă las pe vine. Si Prrrrr! Sper ca m-am bășit, Doamneeee zi-mi ca nu s-au rupt pantalonii in cur.” După o scurtă adulmecare, realizez ca-s aerisit excesiv la ouă. Bucuria unor babe ce ma contemplau meditativ din strana. Pînă și plodul (vedeta emisiunii in cauza) proaspat îmbăit în cristelniță se apucă sa plîngă de ciudă. Ii faceam concurență. Plus ca biluțele mele-s vizibil mai mari.
Aud o intrebare? Da, mi-a fost o rușine de fată mare. Am murit de 3 ori si am inviat de fiecare data pentru a roși iarăși. Am transpirat rece cam 5 chile de apă plată cu lămîie.

Noroc cu tipa aia mișto, aia cu decolteu pînă la buric, care m-o consolat cu: “lasa, nu te mai jena, toti barbatii au un coi mai mare si unul mai mic, doar ca ceilalți se epileaza mai bine.”

1 iul. 2012

Chuck Norris, fotograful

Ma plictiseam io asa intr-o dimineata de iulie si ce-mi veni? Hai sa fac niste bancuri cu Chuck Norris. 


Chuck Norris isi poate face singur poze de la 100 de km, fara obiectiv si telecomanda
Chuck Norris poate face poze fara film (card) in aparat
Chuck Norris nu are nevoie de blitz, e suficient sa zimbeasca
Chuck Norris poate sa faca poze supraexpuse la ISO 100, noaptea 
Chuck Norris poate folosi "ora de aur" la prinz
Chuck Norris face HDR dintr-un singur cadru
Chuck Norris a inventat regula treimilor, de trei ori
Chuck Norris face panoramice la 360 grade dintr-un singur cadru
Chuck Norris si-a facut fotografii la propria nastere
Chuck Norris a fotografiat facerea lumii (big-bangul)
Chuck Norris are fotografii pe film kodak cu dinozauri
Chuck Norris developeaza filmele ziua, cu apa minerala


Daca aveti  inspiratie si curaj, va rog completati seria.