9 mai 2011

Picin, dar mai mult PICOF

Ăi de mă știu sufficient de bine, pot confirma că, regulat, mi se pune pata.

Exceptînd petele etalate fățiș, denumite științific dermatită, cășunez aproape oganic pe unele ori altele. Cica-I pasiune. Aiuurrea!

Acum două luni mi-am facut autotransplant de scula. Trecut-am de la 450D, la 550D. “D”-ul din coada cifrelor nu se traduce prin diametru, iar cu lungimea e chiar incompatibil. Huuoooo cîrcotașilor! Las’ că știu io la ce vă gîndiți! “Vulvarilor!”

Incurajat de noile calități dobîndite (tupeul fiind pe deplin justificat), ce puteam face? POZE!

Pozele-s un fel de fotografii. Nu intru in detalii plictisitoare. Doar ce-ți spun că: pozaru-i frecvent întîlnit pre nisipurile dupe Mamaia sau retușor de dive’n Play Boy. Suficient, nu? Cum nu? Brassai iti spune ceva? Hai că te-ai prins. Știam io!

Așadar, plecînd de la preconceputa: “scula folosita anapoda seamănă a lăbăreala”, chestie rușinoasă, chiar dacă’n secret plăcută, am purces a face primii pasi intr-ale fotografiei. Ce-i drept, am fost influențat de Avvacip. Ce-o urmat poate fi vazut aici. Ce-o sa urmeze, Dumnezeu cu Lumina.