A fost odata ca
niciodata, ca daca n-ar fi fost, nu s-ar mai birfi.
A fost odata unu
care se credea mare dansator. Nici o petrecere nu trecea fara a se da’n ring cu
pas de dans schiop, crezindu-se Angus Young, Fred Astaire, Michael
Flatley si ala rau de la romanii au talent, ala care-l joaca pe Mihai Petre.
Soarta a facut,
inca nu exista o explicatie logica pentru asta, sa prinda etatea celor 20 de
ani de la terminarea liceului, ocazie cu care si-o carat slanina abdominala
catre oraselul natal, in speță, restaurantul Magica. Revederea colegilor dintr-a
XIIa o fost doar un pretext abscons. De fapt, ‘mnealui dorea sa fie vazut in
plin demers coregrafic.
Daca va trece fro
ideie ca-I vorba de dans nuptial, n-ati fi prea departe, dar va inselati
amarnic. Mnealui danseaza pentru incalzirea sufletului, nu pentru perpetuarea speciei.
Sau invers.
Printre pasi de
dans șontîc, ce observă personajul nostru din poveste prin obiectivul foto? A!
Uitasem sa va spun ca-i și mare (cel putin asa se crede) fotograf. Deci ce
observă? Niște chestii asemănătoare cu ființele umane ce-i fuseră colegi de
liceu, dar mai rubensiene. Unele
accesorizate cu riduri, altele cu zbîrcituri – funcție de statutul social.
Ar fi putut sa-i
ia la puricat pe toti, sa le scoata in relief defectele sau calitatile, dar se
abtine. Prefera sa pastreze macar o ultima picatura de umanism. Insă asta doar pînă mîine. Și-a uitat proteza
de soacra acră în portbagaj și-i este lene sa coboare din camera hotelului.
Dansat ai kazaciok ca la nuntea mea pana ti-au parait pantalonii? :))
RăspundețiȘtergereDansat-am pînă ce mi-am rupt șalele
Ștergere