14 mai 2012

After party. Impresii. Partea I. Liceul

Ne-am adunat, dar n-o tunat.
S-a strigat catalogul.
Economisti, profesori, ingineri, mamici, scriitori, medici, sociologi, tatici, psihologi, directori sau militari in viata de zi cu zi, devenit-am emotivi elevi cu vocea sugrumata:

Io-s  primar, lector, internist si-mi place tare mult  discursul ce urmeaza. Desi nu l-am pregatit din timp, pot spune ca am emotii sa nu-l uit, ca-i muncit citeva secunde pretioase. Imi amintesc cu placere de dascalii din liceu, in special de doamna profesoara si de domnul profesor. Cosmarul vietii mele era ca n-am avut cosmaruri. Va multumesc.

Ba io-s scriitoare de carti. Multe carti. Si-s ausländer. Scheiße despre ce sprechen aici? Cind eram boboaca, doamna tovarasha mi-a confiscat cerceii si colieru', o data cu ele cochetaria, eliberindu-mi vizibil inteligenta. Drept pentru care, urasc vuitoanele si celularele roz pe care le-as confisca, dar n-am voie ca discriminez pe dobitoacele alea blonde, cu muci in loc de creier, idioate care s-ar fute'ntruna cu baieti de aia albastri la ochi,  musjchiulosi si frumosi de nu mi-ar pica si mie unu pe mina? Cosmarul meu era ca tot visam ca nu vindeam cartile pe care urma sa le scriu. Si matematica. Visam ca cineva fura matematica si o ascundea undeva departe de mine. Si ca nu s-o inventat ciocolata.


Is profesor si-mi place ce fac. Sint extrem de fericit ca v-am urmat in cariera - daca aveam salariul mai mare, eram cu adevarat fericit. Apropo! Luna asta am discount la meditatii. O ora la pret de doua. Cosmarul vietii mele era ca visam ca o sa devin profesor. De matematica.

Am 45 de copii. Asistati social. De mine. Urasc belgienii. Imi era frica de matematica ca lu' Oedip de Freud. Ce parere ai despre asta?


Eu am si mai multi copii ca-s director. In liceu, cel mai mare cosmar erau orele de sport, dirigintie si socialism stiintific multilateral dezvoltat intru propasirea elevilor pe cel mai inalt nivel social pe care numai partidul nostru poate sa-l ofere, eradicind coruptia din sistem, asa cum am aratat si in celelalte Actiuni ale noastre. Va multumesc.


Eu fac parte din elita. Satului meu. N-am facut mare lucru pina acum. Dar is fericita. Implinita. Am tot ce-mi doresc. Tractor, 4 copii ce-mi  iubesc barbatul. Beat. Le da tot maruntisul din buzunare cind vine de la crisma. Si cite doua scatoalce. Din dragoste. Cam atit... A! Cosmarul vietii mele era barbata-miu.


Si nu in ultimul rind, cu voia dumneavoastra, buna ziua. Dati-mi voie sa ma prezint. Eu sint cel care construieste utopii. Iubeste mediul murdar. Lumineaza umbre si ascunde intuneric. Pozeaza nud in caracter si imbraca forme ciudate, sifonabile. Mesteca, dar nu inghite, respira, dar nu inspira. Iubeste vorbele, estetii, istetii. Ride, plinge si danseaza. Rîgîie ca toti ceilaltii.

3 comentarii:

  1. Anonim15/5/12

    Oare nu toti ne aflam la un moment dat intr-o postura in care societatea asteapta de la noi sa ne conformam ,sa luam o anumita forma,exista un anumit standard pentru bun si pentru rau,pentru destept si pentru mai putin dotat ,iar noi urmarim standardul respectiv fara macar sa ne intrebam de ce trebuie sa urmarim acel fagas .O simpla intrebare: Toata intilnirea aceasta a fost numai despre ce crede societatea ca ar fi o persoana realizata profesional ? Oare numai asa sintem noi caracterizati ca fiinta umana ? daca esti profesor ,daca esti inginer ,daca esti doctor ? dar nimeni nu intreba daca cineva macar incearca sa faca ce e drept . Aceasta sa pierdut printre toate elogiile . Nu cred ca as fi avut ce sa spun la aceasta intilnire . Eu nu am standarde, profesia mea nu are margini,nu se incadreaza in nici un barem stabilit de aceasta societate.Aceasta parabola mia confirmat si mai mult banuiala mea.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. In fata emotiilor toti sintem egali. Chiar de sintem buni oratori, lingvisti, ingineri, profesori sau medici. Am simtit vibratii in vocile tuturor, chiar si in cele ale experimentatilor domni / doamne profesori.
      Ne-am imbratisat sincer, uitind eventualele resentimente.
      Am zimbit sincer si inca nu mi-a trecut. Mai vreau!

      Ștergere
  2. Reuniunile absolvenţilor au virat în ultimii ani mai mult spre distracţie decât spre ceremonii oficiale. La 10, 20 sau chiar 50 de ani de când am părăsit liceul sau facultatea, un curs festiv şi o petrecere sunt ocazia perfectă să ne punem la curent cu realizările foştilor colegi.Sunt curios unde au ajuns tocilarii şi unde au ajuns cei care n-au prea fost prieteni cu şcoala. E interesant să afli cum i-a ajutat în viaţă pe unii şi pe ceialţi modul în care s-au raportat la şcoală. Singura emoţie pe care o am e să nu cumva să nu recunosc pe cineva...acum sunt pensionar...cu colegii de clasă ne întâlnim anual...
    Nu uitaţi că: "Liceul este perioada adolescenţei când se structurează personalitatea noastră socială."

    RăspundețiȘtergere