Copilării

Oare ce fel de copilarie ai avut dragă Falcuţă?
Cred ca fuoaarte plictisitoare !!!
Auzi tu fată cică "ţară, ţară....vrem ostaşi" . Sa ne ce?

Da de hotii si vardistii n-ai auzit? Ca-l alergam pe hoţul de Romică pina-si scuipa plaminii de efort dupa care-i frecam un pumn in mecla (ca Comisaru Moldovan in rol de Sergiu Nicolaescu, in regia de Sergiu Nicolaescu, etc. asigurat de acelasi Sergiu Nicolaescu) de-i sarea borşul, cu urmari la fel de pasnice: parintii pocnitului veneau la usa parintilor mei, tata risca sa ramina cu pantalonii in vine deoarece, invariabil, isi scotea cureaua si lovea cu sete perna pusa preventiv peste cur, sub pantalonasii mei rupti in genunchi.

Ce alte jocuri noncombat mai erau?
A! Gata, mi-am amintit. Mai ştii tuburile bermann? Alea de le smulgeam din peretii proaspat construiti, spre disperarea paşnicului paznic de santier care de obicei si-o lua de la seful de santier, spre bucuria noastra. Daca ne prindea era bai si vai de urechile noastre.
Asa, am lamurit provenienta tuburilor. Ce faceam cu ele? Pai uneori ii plesmeam pe cei mai mici pe spinare, dar de cele mai multe ori foloseau la scuipatul cornetelor de hirtie cu ac in virf, direct in funduletele rozalii acoperite de fustite viu colorate. Mama mama ce mai tipau.

De praştie ai auzit?
Pe vremea mea existau doua variante. Una pentru aruncat scoabe si una pentru proiectat pietre sau bile de rulment.
Cea cu socoabe (ace cu gămălie indoite) era construita dintr-o sirma de cupru si elastic galben de la chiloti.
Cea de pietre era indelung mestesugita. In primul rind trebuia sa gineşti copacul in care se gasea crăcana. Stii tu, lemnul ala in forma de Y. De obicei se gasea doar in copacul ala din curtea cu cel mai fioros cîine. Dupa ce otraveam potaia, taiam sirma ghimpata montata cu truda peste gard, intram pe poarta, taiam copacul, rupeam doar craca ce ne interesa, spargeam un geam, doua si o zbugheam pe poarta ca era posibil sa vina stapinii cocioabei.
Pasul doi era la fel de important. Intram la Ferometal, ciordeam un cutit de ala de taiat porci - era necesar pentru cioplirea lemnului.
Pasul trei ne facea pielea de gaina de fiecare data. Obtinerea cauciucului elastic. Era destul de periculos, dar merita din plin. Il trimiteam pe cel mai mic dintre noi sa ia de acasa o sticla de tuica si goneam catre unitatea militara. Dupa ce imbatam santinela, o rugam să ne arate masca de gaze care, trecuta din mina’n mina, disparea subit. Cauciucul de la acea masca era cea mai buna varianta de pe piata.
Prastia servea la spart capăţînile rivalilor sau geamurile de la apartamentele aflate la etajele superioare.

Doamne ce frumos ne mai jucam.

NOTA: Toate personajele de mai sus sint ipotetice, la fel si intimplarile - chiar daca au un mare simbure de adevar.