Injuraturile Domnului Costache - partea I

Prin clasa a 10-a, cind “Revolutia” ne-o adus blugi piramid in loc de oribilii pantaloni de stofa care dupa a doua purtare deveneau luciosi sau rupti in genunchi, tricouri lacoste din bumbac turcesc (din acelasi material astazi se fac PET-uri) ce inlocuiau camesele, eram tare mindru si inventiv.
Incropisem o mica afacere. Ciordeam din beciul parintilor tuica si in locul ei primeam de la “rusi” discuri de vinil cu Bon Jovi, Beatles, Iron Maiden, Dio, Black Sabbath, AC/DC si multe altele.
Anul 1990 a avut o vara fuoarteee friguroasa. Asta am aflat-o de la bravii nostri basarabeni care tot trageau la masea din tuica lu’ tata pentru a se incalzi nitel.
Discurile astfel achizitionate erau valorificate fuoarte eficient:
- Cit vrei pe discul asta, eram intrebat.
- O bere.
- OK.

Cam asa mi-am petrecut vara. Am vindut doua discuri pe seara.
“Aroma” era prima crisma (cu pretentii de cafenea privata) din Dorohoi unde se dadeau tigari Assos la bucata, drept pentru care, aici, ne facusem un obicei in a ne intilni, noi gasca ruoacherilor, pentru a pierde timpil si a posti o tigare.
La inceput am fost 4. In timp gasca s-o mai învîrtoşat ca numar. Incerc sa-mi amintesc cum ne spuneam: Sorinaia, Florinaia, Cristianu (“s”-ul intentionat l-am omis ca tare era bun la mardeală), Anone, Frederik, sor-sa Dihoanca, Fîn, Bulcă, Michi, Mişel, accidental Gorgăneii si Cocote, Crugăr, Ovidaia, Traversă, Andreea (sau Anca, nu mai stiu sigur – unul dintre noi le futea pe amindoua), Oaie, ŢeŢe, Claudia, alti oportunisti. UPS! Mai era unul care acum e mort. PE asta din urma sper sa-l fi iertat bunul Dumnezeu. Oriunde ai fi, sper sa fie pace.
Purtam blugii strinsi pe cur (bucuria coaielor care dupa o ora de sarutari cu Dihoanca, stateau sa plesneasca), bocanci vara si plete.
Am descris mai sus atmosfera de "lucru" in echipa? NU. Ei bine aceasta va fi subiectul unei carti pe care sper s-o pot finaliza pina la sfirsitul anului.
O parte dintre cei nominalizati mai sus imi erau colegi de clasa sau invatam la acelasi liceu, Grigore Ghica Vv.
La romana il aveam prof pe Costache. Flebetea mea ce cu un an inainte ma lasase corigent pentru ca in loc de Dosoftei, Varlaam sau Simion Stefan, preferam lecturi din Kant, Tofler, Eliade, Iorga, Hašek, Clavel, Hassel si citi or mai fi fost.
Proful asta avea un stil dubios de a ne aprecia. Ciudat mai aprecia valorile, in special cele cu “non” in fata. Uneori, luat de val fiind, era tentat sa ne alinte:
- Te uiti la mine, cu acesti ochi galesi, de vită, incit ma induiosezi. Pentru ca ai reusit sa cuvintezi la fel de mult ca un vitel, in loc de minus 4 iti voi da un 2. Dragii viitori colegi, banuiesc ca unii dintre dumneavoastra veti avea proasta inspiratie sa deveniti profesori. In fata dumneavoastra si a celui de sus, imi cer scuze. Am jignit un biet animal pe nume Vaca. Acest minunat patruped ne da lapte, brinza, dupa sacrificare, carne, piei... dar astia, colegii vostri, doar consuma, fara a produce altceva decit nervi mie, urina si cacat. O sa tineti minte ce v-am spus acu’.
N-am uitat Domnule Costache.