8 mar. 2009

Fata cu portocale - Jostein Gaarder

Saptamina trecuta eram pe punctul de a spune UOAU, E CEA MAI BUNA CARTE CITITA PINA ACUM.
Nu ar fi pentru prima oara.
Orice-mi place ma face exuberant in declaratii. Spre exemplu, un zimbet venit atunci cind trebuie, scoate din gurita lu' iatcu AI CEL MAI FRUMOS ZIMBET DIN LUME !!!

Ieri, in ajun de 8 martie, am trait niste emorii greu de descris. Fiind in plina campanie de cumparaturi, pentru a nu ma plictisi pe drumuri, am agatat din biblioteca o carte scrisa de acelasi autor ce-o scris si "Lumea Sofiei", cu gindul preconceput ca-i mai slaba, n-are cum sa fie mai buna.
M-am inselat amarnic.
Cartulia asta m-o facut sa uit pentru ce-am iesit din casa. De la primele pagini retina mi-o devenit un fel de super-glue si s-o lipit de text ca iatcu de sticla cu bere.

Portocalele-mi amintesc de Craciun, automat si de emotiile traite in copilarie in ajun de crestineasca sarbatoare. OARE CE-MI ADUCE MOSUL DE DATA ASTA? O FI CITIT SCRISORILE DE LA MINE?
Fata cu portocale o sa-mi provoace aceleasi emotii la fice viitoare lectura.
E genul de carte ce mi-asi fi dorit sa nu se termine vreodata.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu