23 iul. 2007

Dis-de-Dimineata

Fiecare om normal, odata cu ivirea zorilor, are tabieturi. Desi prietenii declara ca nu intru in categoriile standard pentru normalitate, cind e vorba de apucaturile mele din fiecare dimineata, is mai rau ca tipicarul bunic al coniţei Joiţica, Monşer.

Dar nu despre asta vroiam sa scriu. Sau... ma rog.

Ieri, la 6 a.m., mi-am dezlipit patul de mine si usor ca un fulg de Archaeopteryx, am urmat rigolele binecunoscute catre baie, bucatarie, etc. intr-o liniste deplina, pentru a nu trezi pisica, nevasta ori gindacii de bucatarie – ca cine stie ce pretentii mai aveau ("Vreau pepsi", "miiaauuuu" ori "fîş fîş").
La nici 45 de minute eram catre tramvai. In drum, chioscul de ziare, inchis. Deh, in gindul meu, si-o fi luat si băiatu' coincediu, ca pe caldura asta, ziarist sa nu fii. In statie, suspect de putina lume, in vagon, locuri libere. O fi din cauza vacantei elevilor / studentilor? Poate. Autobuzul ma lasa in fata intrarii HC, intru in cladire, omul de la paza intimpinindu-ma entuziasmat: „Eheeeiiii, skdfe pfrpg fnrepgn defg”. Inca aveam castile bagate adinc in urechi. Opresc muzichia si zdrahonu’ face o gluma: „Cauti condica?” Da, raspund eu, ce-i atita de ris? „Pai... e duminica.”
Dintre a-l pocni pe matahala (pai nu el imi daduse catastrofala veste?) si a-mi trage suturi (meritam ce-i drept), am ales autobuzul spre casa.

Dragii mei, priviţi-mă şi vă minunaţi. Nu-i aşa că-s taaree dăştept?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu