24 iul. 2012

Cap umplut in crusta de aluat sirbesc.



Nu stiu cum sint altii , dar io cind visez, o fac intr-un mod aparte. Unii viseaza ca zboara pe nori albi si pufosi, altii ca-s fugariti de ciini. Numai io, iacătă-l visai pe Manescu.
Nu ma intrerbati cine-i Manescu pentru ca o sa va raspund. Observ ca nu va linistete curiozitatea. Ei bine, Manescu e un personaj neimaginar care mi-o fost coleg de munca pina acum citiva ani, cind s-o hotarit sa moara in chinuri groaznice. Sigur n-o vrut asta, dar l-o ajutat cancerul si multe alte afectiuni.
Printre altele, Manescu este, cum reiese si de mai sus, pesonajul principal in visul ce tocmai m-a trezit si nu ma las pina nu vi-l povestesc si voua, chit ca-i 3.24, inspre dimineata.
Cica se facea ca eram la un parastas de pomenire a eroilor neamului cazuti la datorie in timpul celui de-al doilea razboi mondial, ucisi fiind de sifilis, dezinterie, mai rar de gloantele inamicilor. Un general galonat, plin de bășini din cap pina-n picioare, dar mai ales in nadragi, se apuca sa citeasca un articol din „Pentru Patrie”, revista editata princeps  in memoria Tov. Locotenet – colonel Manescu:
„Dacă ordinea şi punctualitatea serviciului de gardă contribuie mult la siguranţa şi la liniştea locuitorilor acestei patrii mult iubite, Tov. Locotenet – colonel Manescu avea multe de povestit, printre care si cum o vomitat prima oara in viata lui fara ca sa aibe febra, un păr in gît sau un exces de alcool in stomac ori singe. Ne-a povestit printre sughituri si icnituri ca, copil fiind, bunica-sa-l ducea pe la toate evenimentele satului. De la inmormintari, parastasuri, pina la pomeni si praznice. Unu nu-i scapa. Cica pe la ei pe acolo, era un obicei cam bizar. La astfel de evnimente, pentru a demonstra ca defunctul o fost om de vaza, se gatea ceva cu totul si cu totul deosebit. Reteta era pastrata din mosi-stramosi,  cu mare fala transmisa din generatie in generatie. Interesantul preparat nu se facea asa pentru orișicine ci doar pentru fruntasii satului si asta pentru ca avea un numa mai bizar: Cap umplut in crusta de aluat sirbesc.
Pe afara, preparatul arata asa ca o pine ardeleneasca cu cartofi, numai ca inauntru – cica lucru esential – se punea scăfîrlia  unui om, lasata la fezandat pret de 5 zile. Aceasta căpățînă, se despica in doua, dar cu mare atentie sa nu i se strice piele de pe fata, iar creierul era prelevat cu mare trudă pentru a se depozita definitiv intr-un borcan mare, cu spirt albastru. In locul creierului se punea o umplutura cam ca la drob, numai ca fara marar. Cica amara compozitia. Apoi totul se invelea intr-un aluat din cel mai fin, probabil Linco, dupa care se dacea la cuptor, la foc potrivit, pret de 4 ore, pina se facea o crusta aramie, frumos mirositoare. Tot dichisul cica nu era modul de preparare ci servirea lui.
In memoria Tov. Locotenet – colonel Manescu, am avut placerea de a invita doua bucatarese din satul natal al bravului nostru coleg, pentru a ne gati si noua, drag auditoriu, celebra reteta.
Mai departe n-am vrut sa visez. Nu de alta, dar la unul dintre preparate se crapase coaja si zaream globul ocular ce ma sfrunta cu mare dispret.
Hai ca mi se facu foame. Va las. Pupi si pe curind. Cam pe dupa urmatorul vis similar?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu