Doar in Botosani (județul), subiectele ce mi-au provocat primele polutii nocturne, au fost insotite de predicatele intilnite in poeziile eminesciene, recitate mecanic linga urechea pubertinelor ce-si puneau retoric intrebarea: "asta are de gind sa ma futa ori sa vorbeasca ca profu de româna?".
Io eram incintat de arhitectura cladirilor de gen:


ele-mi spuneau tandru:
"Mata-i acasa?"
Nu prea intelegeam ce legatura avea mama cu arhitectura, ea (adica mama) avind o alta profesiune.
Eu le povesteam despre Arthur Schopenhauer, cumulonimbuși sau ambrozie, ele ma intrebau daca am bani de-o vodka.
Eu le invitam la "rockotecă", ele acceptau bucuroase. Nu pen' ca ma iubeau ci pen' ca iatcu platea intrarea. Tii ci ma mai dureau coaiele inspre dimineata, dupa 15 minute de dans pre November Rain, Sanatorium, Nothing Else Matters ori alte piese ce presupunea frecarea pîrdalnicului prohab, al blugilor strinsi pe cur, de misterioasa chestie aflata la nici un metru de sol, numita de unii pisda.
Acum ma simt cam ca publicitaru' din fundal:
