Ăi de mă știu sufficient de bine, pot confirma că, regulat, mi se pune pata.
Exceptînd petele etalate fățiș, denumite științific dermatită, cășunez aproape oganic pe unele ori altele. Cica-I pasiune. Aiuurrea!
Acum două luni mi-am facut autotransplant de scula. Trecut-am de la 450D, la 550D. “D”-ul din coada cifrelor nu se traduce prin diametru, iar cu lungimea e chiar incompatibil. Huuoooo cîrcotașilor! Las’ că știu io la ce vă gîndiți! “Vulvarilor!”
Incurajat de noile calități dobîndite (tupeul fiind pe deplin justificat), ce puteam face? POZE!
Pozele-s un fel de fotografii. Nu intru in detalii plictisitoare. Doar ce-ți spun că: pozaru-i frecvent întîlnit pre nisipurile dupe Mamaia sau retușor de dive’n Play Boy. Suficient, nu? Cum nu? Brassai iti spune ceva? Hai că te-ai prins. Știam io!
Așadar, plecînd de la preconceputa: “scula folosita anapoda seamănă a lăbăreala”, chestie rușinoasă, chiar dacă’n secret plăcută, am purces a face primii pasi intr-ale fotografiei. Ce-i drept, am fost influențat de Avvacip. Ce-o urmat poate fi vazut aici. Ce-o sa urmeze, Dumnezeu cu Lumina.
