Fotografia, ieriul de miine

Fotografia este ce-ai fost

Inainte de a se naste,

Un joc de umbre,

Viitorul care va sa treaca,

Dincolo,

Intepenit in present.

After party. Partea a VIIa. Vara se numara bobocii?

O fost necesar tot devotamentul si staruinta organizatorilor primei intilniri, din 12 mai, pentru a ma convinge sa particip si la cea din 17 (+ cea bonus din 18) august.  
Folosindu-se de scheme tactice atent studiate, driblinguri lingvistice maiastre, deci limbaj persuasiv, mi-au soptit:

-                      -   Vii? 

DA-ul mi-o sarit din gura cam ca pasta din pix. Spontan si involuntar, desi ar fi trebuit sa evaluez in prealabil riscurile participarii la o astfel de petrecere. N-am luat in calcul cota de piata a pepenilor de Dabuleni la sfirsitul sezonului de vinatoare mistreti  sau numarul de paduchi lati dintr-un iglu parasit, dar o meritat sa bat drumul pina-n Dorohoi mai ales ca-si anuntasera venirea o multime de colegi cu joburi prin alte colturi ale lumii, colegi cu absente motivate in primavara prin scutiri de concediu sau lipsa zborurilor de linie via DoroHanoy. Bebe stie mai bine cum sta treaba. Dintre cei cu accento d-italiano vero veni doar Cristianu (si Mihaela, desigur) – reprezentant de seama a macaromarilor cu gura foarte mare. De altfel, singurul strainez (in afara de Bebe) care-o dat curs invitatiei confirmate.

Daca la prima intilnire o trebuit s-o pun pe saracuta de mama sa calce 4 cămeși, 3 craci de pantaloni din stofa si vreo 5 din vinilin, 6 cravate si 9 șosete, pentru aceasta petrecere si-o luat fieru de calcat, l-o pus intr-un loc numai de Ea stiut si-o plecat la ma-sa, la tara.

Orice petrecere iti place, daca vrei. Orice persoana, fost coleg(a) iti place, daca vrei. Sint convins de inutilitatea subiectivismului atunci cind privirile ALEA, usor umede, rasar pe moaca celor ce se imbratiseaza dupa o lunga perioada de absenta.

La revederea trecuta speram sa ne simtim la fel de bine ca atunci cind cu usurinta rideam doar privindu-ne aratatorul. Obiectiv realizat! Managementul organizational  ar trebui sa fie mindru, drept pentru care, il mandatam sa incropesca si pe viitor astfel de proiecte.

Cam lunga introducerea, nu? De fapt, imi propusesem sa povestesc cam ce s-o intimplat prin foisorul domnului doctor sau curtea domnului profesor. Grea misiune, mai ales ca exista critici rasati ce abia asteapta sa-mi puna bifa pe „bleah” in subsolul textului.

Pentru a evita presiunile exercitate de cei care au pe buze intrebarea "da cartea asta are si poze?", o sa arunc mai jos niste instantanee luate pe neuitate dintr-un folder. Selectia este pur aleatorie, orice asemanare cu persoanele serioase din viata de zi cu zi este pur intimplatoare iar subiectii se autoexclud din eventualele cancanuri rautacioase referitoare la mahmureala de a doua zi.

Sper c-am facut pofta celor ce involuntar au lipsit, dar mai ales celor care intentionat au chiulit.

V-am pupat pe joben si pe curind.

Cap umplut in crusta de aluat sirbesc.

Nu stiu cum sint altii , dar io cind visez, o fac intr-un mod aparte. Unii viseaza ca zboara pe nori albi si pufosi, altii ca-s fugariti de ciini. Numai io, iacătă-l visai pe Manescu.

Nu ma intrerbati cine-i Manescu pentru ca o sa va raspund. Observ ca nu va linistete curiozitatea. Ei bine, Manescu e un personaj neimaginar care mi-o fost coleg de munca pina acum citiva ani, cind s-o hotarit sa moara in chinuri groaznice. Sigur n-o vrut asta, dar l-o ajutat cancerul si multe alte afectiuni.

Printre altele, Manescu este, cum reiese si de mai sus, pesonajul principal in visul ce tocmai m-a trezit si nu ma las pina nu vi-l povestesc si voua, chit ca-i 3.24, inspre dimineata.

Cica se facea ca eram la un parastas de pomenire a eroilor neamului cazuti la datorie in timpul celui de-al doilea razboi mondial, ucisi fiind de sifilis, dezinterie, mai rar de gloantele inamicilor. Un general galonat, plin de bășini din cap pina-n picioare, dar mai ales in nadragi, se apuca sa citeasca un articol din „Pentru Patrie”, revista editata princeps  in memoria Tov. Locotenet – colonel Manescu:

„Dacă ordinea şi punctualitatea serviciului de gardă contribuie mult la siguranţa şi la liniştea locuitorilor acestei patrii mult iubite, Tov. Locotenet – colonel Manescu avea multe de povestit, printre care si cum o vomitat prima oara in viata lui fara ca sa aibe febra, un păr in gît sau un exces de alcool in stomac ori singe. Ne-a povestit printre sughituri si icnituri ca, copil fiind, bunica-sa-l ducea pe la toate evenimentele satului. De la inmormintari, parastasuri, pina la pomeni si praznice. Unu nu-i scapa. Cica pe la ei pe acolo, era un obicei cam bizar. La astfel de evnimente, pentru a demonstra ca defunctul o fost om de vaza, se gatea ceva cu totul si cu totul deosebit. Reteta era pastrata din mosi-stramosi,  cu mare fala transmisa din generatie in generatie. Interesantul preparat nu se facea asa pentru orișicine ci doar pentru fruntasii satului si asta pentru ca avea un numa mai bizar: Cap umplut in crusta de aluat sirbesc.

Pe afara, preparatul arata asa ca o pită ardeleneasca cu cartofi, numai ca inauntru – cica lucru esential – se punea scăfîrlia  unui om, lasata la fezandat pret de 5 zile. Aceasta căpățînă, se despica in doua, dar cu mare atentie sa nu i se strice pielea dupe fata, iar creierul era prelevat cu mare trudă pentru a se depozita definitiv intr-un borcan mare, cu spirt Mona. In locul creierului se punea o umplutura cam ca la drob, numai ca fara marar. Cica amaraste compozitia. Apoi totul se invelea intr-un aluat din cel mai fin, probabil Linco, dupa care se dacea la cuptor, la foc potrivit, pret de 4 ore, pina se facea o crusta galbuie, frumos aromirositoare. Tot dichisul cica nu era modul de preparare ci servirea lui.

In memoria Tov. Locotenet – colonel Manescu, am avut placerea de a invita doua bucatarese din satul natal al bravului nostru coleg, pentru a ne gati si noua, drag auditoriu, celebra reteta.”

Mai departe n-am vrut sa visez. Nu de alta, dar la unul dintre preparate se crapase coaja si zaream un glob ocular perfect rotund ce ma sfrunta cu mare dispret.

Hai ca mi se facu foame. Va las. Pupi si pe curind. Cam pe dupa urmatorul vis similar?

Aerisire tip ZARA

Caldura mare monșer!

Care va să zică, vara e anotimpul decolteurilor si minijupurilor, in cazul fetelor, sau a cămeșilor, tricoaielor și a pantalonilor din in, dacă vorbim de unii bărbați. Mai sexista masculi feroce ce se baga-n plastic ori caucioace. E treba lor in ce vor sa-si transpire aromele.

De ceva ani, vara folosesc haine usoare, vaporoase, deh! cica asa ne sfatuiesc medicii, la recomandarea jurnalistilor. In-uri si bumbace chinezesti nu mai port de cind am aflat ca si-or pus case de marcat europenii din dragonul rosu, deci cumparaturile mi le fac de la Milano, draga, ca-s in trend snobistic. Uneori ma mai impiedic intr-un mall mioritic, asa cum facui miercuri, 4 iulie - tocmai de ziua Americii. Intrai in Plaza Romania doar cu gindu la inurile Zarei, ca cica ie fromoase si ... fromoase punct. Vorba fetelor alea din 335: e scumpe dar de proasta calitate.

Cum sta treaba pe la ZARA? Pai cam asa: Mult alb, de fapt culori dășchise, lucrători comerciali tineri, fromosi de-ti vine sa-I scuipi. Nu de deochi. Vorbesc delicat, profi. Dintr-o singura privire te-au si evaluat: “Asta cumpara de 1.500 lei, e cazul sa-l pup in cur” ori “pîrlitu’ asta vrea niste slapi de 50 de lei? Cre’ca vrea sa-I si vorbesc cu dvs.? Calicu dreak!”

Ham cumparat  dăcît două pereche de nădragi. Aproape identici ca culoare, dar ușor diferiți ca model - una dintre perechi are in dotare o estetica ruptura intre craci. N-au fost asa de la inceput ci dupa prima semigenuflexiune.

Haltă introducere in temă:

Meseria de pozar presupune extinderi de tendoane, genuflexiuni pe tavan, catarari pe virful sandalelor, flotari in nas, totul e sa tragi pe senzor cadrul ideal (bunicuta cu degetul in nas, unchiul ce se scarpina la prohab, etc.)

Duminica, mindru ca un cotoi nedezhormonat, ma prezint la un botez, numa’ bun de tras in poze. Echipamentul tehnic, ce nu avea mai mult de 10 kg, era format din bătrînele 450D cu 17-70mm, 550D cu  24-105  f/4L IS USM, obiectiv sigma 70-200mm USM f2,8, blitz extern, cămeță kaki și, nu în ulltimul rînd, pantalonii cei vestiti de la ZARA. Bisericuta, construita din lemn, era luminata multumitor pentru un cavou cu trapa pusă, invitatii la posturi, zimbitori, preotii pregatiti de ritual. Aerul conditionat, montat de insusi Manole (de la Ana Electonics), facea fata cu brio, deci totul era perfect pentru ce va să vie.

Exista o vorba din batrini: „numai o data vede nașul puța finuței” și coaiele fotografului. La forma definitiva a zicalei au contribuit din plin cei de la ZARA. Cum? Pai hai sa va povestesc. Cum stateam io aproximativ biped, imi vine chef sa comunic cu gindurile-mi: Iete-te o faza mișto de pozat. Zis si facut. Tre sa ma aplec nițel, sa iasa nasa fără gușă. Nu-I bine. Mai bine mă las pe vine. Si Prrrrr! Sper ca m-am bășit, Doamneeee zi-mi ca nu s-au rupt pantalonii in cur.” După o scurtă adulmecare, realizez ca-s aerisit excesiv la ouă. Bucuria unor babe ce ma contemplau meditativ din strana. Pînă și plodul (vedeta emisiunii in cauza) proaspat îmbăit în cristelniță se apucă sa plîngă de ciudă. Ii faceam concurență. Plus ca biluțele mele-s vizibil mai mari.

Aud o intrebare? Da, mi-a fost o rușine de fată mare. Am murit de 3 ori si am inviat de fiecare data pentru a roși iarăși. Am transpirat rece cam 5 chile de apă plată cu lămîie.

Noroc cu tipa aia mișto, aia cu decolteu pînă la buric, care m-o consolat cu: “lasa, nu te mai jena, toti barbatii au un coi mai mare si unul mai mic, doar ca ceilalți se epileaza mai bine.”

Chuck Norris, fotograful

Ma plictiseam io asa intr-o dimineata de iulie si ce-mi veni? Hai sa fac niste bancuri cu Chuck Norris. 


Chuck Norris isi poate face singur poze de la 100 de km, fara obiectiv si telecomanda
Chuck Norris poate face poze fara film (card) in aparat
Chuck Norris nu are nevoie de blitz, e suficient sa zimbeasca
Chuck Norris poate sa faca poze supraexpuse la ISO 100, noaptea 
Chuck Norris poate folosi "ora de aur" la prinz
Chuck Norris face HDR dintr-un singur cadru
Chuck Norris a inventat regula treimilor, de trei ori
Chuck Norris face panoramice la 360 grade dintr-un singur cadru
Chuck Norris si-a facut fotografii la propria nastere
Chuck Norris a fotografiat facerea lumii (big-bangul)
Chuck Norris are fotografii pe film kodak cu dinozauri
Chuck Norris developeaza filmele ziua, cu apa minerala


Daca aveti  inspiratie si curaj, va rog completati seria.

After party. Partea a VIa. Cenzura, muma noastra, cea de toate zilele.

Există cîte un DÎRLĂU pe ici, altu’ pe colo, care provoaca un sentiment periferic amorfozat ce, in egocentrul pseudoindividualității, provoacă sentimentul: CE-MI VINE SĂ-I FUT UNA!

Aștept de mult  o intereacțiune care să poată fi interpretată drept motiv de cafteală. Celor care-o să strîmbe din nas și o să mă gratuleze cu “brută”, “necioplit”, “vulgar”, “prost crescut”, le dau mielu’ la muls.

Astea fiind stabilite, hai repejor înapoi la dobitoc.

Intelectual rasat (încă din copilărie purta ochelari), se autocrestea ca Prîslea, într-o zi cît alții in 4 ani de liceu. Și nici n-avea capu’ mare. Mă rog, își facea basca la comandă, dar asta-i alta poveste. Tot ce se putea citi in ochișorii lui era totala lipsă de mediocritate. Mai tîrziu însă, a descoperit o ingenioasă tactică de ocolire a originalității, supranumită “curent dadaist întirziat”. De cind si-o descoperit noile vocații, nu face altceva. Doar curent. Vîrtejuri, chiar mici tornade. Din păcate acu-i vremea vacanțelor, oamenii obisnuiți dorindu-și calm atmosferic.

Tot plimbîndu-mă io așe pe ulița FB, mă simt lovit la nerv cu tot felul de citate savante ori traduceri a-la-irina-nicoleta-nistor-faQ-dă’te-dracului, drept pentru care mă voi folosi și io de un text folosit cu mare artă de un nesimțit nororiu ce mi-e tare drag: bărbiereşti cloşca pe burtă ca să poată să sugă puii. Deci ești in afara subiectului nene. Dacă încerci să te piși contra curentului, ai mari șanse ca doua-trei picaturi să-ți zboare pe buze.
O să-mi zici că geniile-s neințelese. Noi sîntem oameni prea simpli (prea de la țară) ce, în micimea noastra, iubim dialogul pașnic, declarațiile de dragoste cu finalizare hazoasă, NU înțepăturile otrăvite ori mojiciile atent selecționate. Intre noi nu-i loc de evidențieri gen: “Ba io-s mai tare și mai mare. Ce-l tot pupati in cur pe ăla? O fost un golan, prostovan și neghiob, leneș, incult, sportiv”.

Tot ce dorim este să-ți găsești locul și prietenii potriviți, la fel ca tine. Noua ne place șprițu, dansăm ca bezmeticii, eventual pe scaune, rupem mese, rîdem (ne)natural, uneori cam tare, ne îmbrățișăm în grup cu drag, înjurăm grotesc sau rafinat, ne dăm cu șutu-n cur, chicotim stupid de fain, ne punem copilareste piedică, iar ne pupăm, discutăm discuții banale, ne spovedim soptit, o bîrfim pe aia sau îl desființăm pe ăla, după care îi venerăm,  ne privim cu drag și ne mîndrim cu asta. 

After party. Partea a Va. La Magica. Actul II

Dacă la strigatul catalogului am fost distinse doamne, stimați domni, prezentabili și distanti, dupa primul HAP, clătitor de gură și încălzitor de suflete, am redevenit  “BĂ!” sau “tu fată!”.

Am rîs cu lacrimi cind scorțosul ăla o dansat pe scaune, ne-am luat de după umeri și ne-am îmbrățișat pînă si cu ăla ce mi-o furat gagica’ntr-a Xa, cu aia care o rîs de rochia cea nouă la banchetu’ de mărțișor, sau cu profa de ne-o dat treiuri.

Am si mîncat, dar cel mai mult ne-am privit zîmbetele. Naturale.

Pentru o seara, am uitat grijile cotidiene. Salariul, șefii, ratele, pastilele si programarea la cosmetician.

Dupa o ora jumate ne-am epuizat intrebarile gen “cîți copii ai?”, ”unde lucrezi?”, ”de ăla/aia ce mai știi?” și trecut-am la chestiuni serioase precum “mai ții minte cînd am spart tabla?”, “buey cît am mai rîs cînd te-ai bășit în timpul orei de engleza...”

A fost o întîlnire atipică. Fără nemulțumiri, bătăi sau gelozii. Deci n-am subiecte fierbinți de povestit. Plictisitor, știu.

Celor care-au fost cu noi doar cu gîndul: sintem cu 20 de ani mai tineri. Vă așteptăm și pe voi la întinerirea din 2017.

After party. Partea a IVa.

 Acum 20 de ani inventam intrebări, astăzi am devenit curiozități.

Adolescent fiind, imi venea des pe buze intrebarea:  „Cine-i aia?” Folosind o intonatie admirativa, însoțită de o miscare a sprîncenelor sus-jos, jos-sus.  De fapt eram oarecum politicoși, nu spuneam pe șleau: Pfuooaa!! Ce bună-i! Ce i-aș mai  trage-o la păr!

Astăzi, chiar dacă inrebarea-i aceeași, diferă sensul. „Cine-i aia” este o intrebare simpla, naturală și fără alte așteptări ascunse ori subtilități. Chiar vrei sa stii cine-I, constient fiind că memoria-ți joaca feste.

La 16-18 ani o invitatie la dans se lasa cu fiori, vibrații, fluturași in stomac. Astăzi, cu dureri de șale sau cu bășici pe tălpi. Atunci nu știam tago, vals, mă interesa doar slowdance. Chiar nu ințeleg de ce stingeam lumina. Cică nu vroiam sa fim văzuți în toiul pipăielilor. E singura explicație plauzibilă. Aveam bus-simț? HM! Culmea e că tot mi se reproșa lipsa acestuia.

Astăzi dansăm pinguinul, rața, ursul sau alte lighioaie și avem pretenția să se pună refelctoarele pe noi. Tragem cîte-o horă sănătoasă de îmroșcăm cu transpirație pe farfurii, chiuim cu foc și ne întrecem în strigături răgușite și asta pentru că ne este frică ca, într-un moment de sinceritate bahică, să nu declarăm “As vrea sa pot sa-ti spun ca n-ai burta, ca n-ai sînii lăsați, că n-ai chelie sau fundul prea mare”.

Cu toate acestea, tare-am mai dori ne îmbrățișăm tandru și să ne simțim ca atunci cind ne puneam intrebarea: oare Ea (sau El) este aleasa (alesul)?

Mi-e dor de stupida intrebare „Vrei să fii prietena mea?”, mi-e dor de primul sărut, de primul eșec, de prima despărțire. Imi este dor de mirosul Acela, de EA, singura și unica între unice. Prima și ultima.

After party. Partea a IIIa. La Magica, actul I

A fost odata ca niciodata, ca daca n-ar fi fost, nu s-ar mai birfi.

A fost odata unu care se credea mare dansator. Nici o petrecere nu trecea fara a se da’n ring cu pas de dans schiop, crezindu-se Angus Young, Fred Astaire,  Michael Flatley si ala rau de la romanii au talent, ala  care-l joaca pe Mihai Petre.

Soarta a facut, inca nu exista o explicatie logica pentru asta, sa prinda etatea celor 20 de ani de la terminarea liceului, ocazie cu care si-o carat slanina abdominala catre oraselul natal, in speță, restaurantul Magica. Revederea colegilor dintr-a XIIa o fost doar un pretext abscons. De fapt, ‘mnealui dorea sa fie vazut in plin demers coregrafic.

Daca va trece fro ideie ca-I vorba de dans nuptial, n-ati fi prea departe, dar va inselati amarnic. Mnealui danseaza pentru incalzirea sufletului, nu pentru perpetuarea speciei. Sau invers.

Printre pasi de dans șontîc, ce observă personajul nostru din poveste prin obiectivul foto? A! Uitasem sa va spun ca-i și mare (cel putin asa se crede) fotograf. Deci ce observă? Niște chestii asemănătoare cu ființele umane ce-i fuseră colegi de liceu, dar mai rubensiene.  Unele accesorizate cu riduri, altele cu zbîrcituri – funcție de statutul social.

Ar fi putut sa-i ia la puricat pe toti, sa le scoata in relief defectele sau calitatile, dar se abtine. Prefera sa pastreze macar o  ultima picatura de umanism.  Insă asta doar pînă mîine. Și-a uitat proteza de soacra acră în portbagaj și-i este lene sa coboare din camera hotelului. 

After party. Partea a IIa. Profesorii

Dupa ce-am desfiintat colegii, cum e si firesc, a venit rindul profesorilor. Sa nu credeti ca o sa fiu politicos doar pentru ca asa-I frumos, etic sau moral. Textul ce urmeaza e rodul educatiei de care am avut parte, proces la care domnii / doamnele profesori au contribuit inevitabil, irevocabil. Poate n-ar fi vrut, dar bei Grigore aghiazma? Metaforele, chiar si greselile gramaticele vi le datorez dragi dascali, dar mi le asum. Doar stilul narativ poate fi considerat a-la-iatcu, dar n-as putea sa bag mina-n foc. Plagiatul e sport national, nu? S-or gasi si pentru mine acuzatori d-aștia.

Redactarea unuit text presupune proiectarea unui plan general in care-ti schitezi elementele cheie si chichirezul subiectului. Io nu fac d-astea, d-aia uneori is atit de alambicat ori dezlinat. As face o exceptie astazi. E o mare provocare.

Profesor – definie DEX: Persoană cu o pregătire specială într-un anumit domeniu de activitate și care predă o materie de învățământ (în școală).

Profesor – pe vechi: niste tovarasi, unii domni, care-ti vorbeau ‘ntruna chestii nemaiauzite, minunate, fascinante ori de neinteles, ce aveau pretentia sa reproduci cele spuse de ‘mnealor. Asta din urma era partea cea mai grea. Daca erai in stare s-o faci, viata era minunata, daca nu, se taia sporul de vacanta, prima de film ori pauza de postit o mahoarca in spatele blocului.

Profesor – astazi =  profu’(a’): coleg de liceu care are o nevasta ce cistiga mai mult ca el ce-si face meseria din pura pasiune; persoana entuziasta, optimista, care chiar crede ca mai poate face ceva din plozii nostri; in perceptiunea guvernelor: fraierii aia carora le vom impozita veniturile ilegale obtinute din meditatii.

O parte dintre definitiile de mai sus nu-s omologate si nici la OSIM inregistrate. Mi-as fi dorit sa nici nu existe, gaseam io alt subiect de circoteala.

Astea fiind stabilite, o venit timpul sa trag de niste definitii personalizate pentru profesorii ce mi-au […] stirnit amintiri atit de placute, cu si fara ghilimele.

As incepe cu

Profa de mate: femeie miniona, care, cu zimbetul pe buze, avea un har deosebit in a te convinge ca esti bou, indiferent de sexul cu care te-a inzestrat mama natura. Excelent frizer (iti facea parul maciuca WI-FI numai privindu-te), extraordinar cosmetician (pielea gainii, cu mare usurinta ti-o facea), chiar si medic (te cacai pe tine de frica chiar si dupa ce-ai mincat 6 luni orez cu piine).  M-a facut sa inteleg care-i deosebirea intre integrame si integrale. Mare lucru, avind in vedere interesu-mi pentru mate pe vremurile acelea.

Continuind cu:

Profa de chimie: femeie calma cu un zimbet egal, ce folosea aceeasi intonatie cind eram de doi sau zece. Avea ce avea cu inimile noastre. Mi-a provocat vreo 15  infarcturi si asta doar la dirigintie. Parc-o si aud: „Iulica...” dupe care linistea lesinului... Abia acum fac legatura... Chimia sta la baza farmaciei. Ne-a invatat un alt fel de alfabet, a lu’ Mendeleev si sa amestecam niste zamuri cu prafuri mai mult sau mai putin otravitoare.

Profa de franceza: amooore mio!! Pardon, asta-i din alt film. Blonda, seducatoare, cu niste ochi atit de calzi... Chiar daca nu prea intelegeam io ce parlește acolo, o adoram. Ii sorbeam toate cuvintele, crezind ca-mi face declaratii de dragoste. De fapt dumneaiei imi zicea:  libidinosule, sterge-ti balele si conjuga-mi aimer. M-a invatat sa ofer flori.

Profa de fizica dintr-a 11a: purta blugi nr. 32 desi, in mod normal i-ar fi trebuit 34. Chestie de relativitate, desigur. In unele cazuri spatiul se contracta, dilatindu-se  inevitabil in alta parte. Daca in chimie s-ar numi reactie, aici la fizica, se numea erectie. Chestia e ca, folosind „armele” de mai sus, hai sa-i zicem „atractia universala”, ne-a invatat fizica frate. Toata materia din anii trecuti, intr-un trimesctru. Avea har. De fapt o harazise natura cu multe dotari tehnice si nu numai. Serios!

Profu de filosofie: iubitor peste masura de iulieni; nu cred c-o fost ora fara sa fiu ascultat. Daca lipseam, nu se tinea ora. Si culmea! Nu avea legatura cu existentialismul. Am luat nota chiar si in prima zi de scoala, nici nu  se predasera manualele.  1 era Socrate, deci  meritam:  „Iațcu, 2!”

Profii de sport: cei mai faini oameni de pe pamintul liceului. Asteptam cu mare drag intilnirile cu dumnealor, chiar de-I injuram de mama focului in timpul probelor de rezistenta.

Pofu de anatomie: un nestiutor. Ce ne zicea el si ce stiam noi nu aveau legatura. Folosea niste termini tare ciudati: penis in loc de mătărîngă, organ de reproducere feminin in loc de multiubita pisdă, nușiucumpubian in loc de floci si multe altele.

Profu de rusa: n-am facut cu el, da tare i-as fi tras una peste mecla aia de tocilar miop.

Profu de istorie: Jînică. Mustacios. Boxer. M-a lasat pe toamna intr-a IXa. Mama lui a avut multe pomeniri in acele vremuri istorice. Nici analele n-or avut atitea tomuri de injuraturi.

Profa de româna de dupa Domnul Costache: stearsa cu buretele din memorie.

Domnul Costache:

-   -   MacucOaia! MaximOaia! Pardon de comparatie. Am jignit bieata jivina. Macar aia da lina, lapte, carne, ingrasamint organic, pe cind voi?

-   -    Boule! Of! Iar am jignit sereacele animale comparindu-le cu tine.

Rasfoind catalogul:

-      -    Iaaaaaaaaaaaaaaaa (timp in care inima lu’ Iaaaațcu rupea cămeșa)  sa vedem Dragomir de stie.

-     -     Drraaaaaaaaa (saracu Marius infarcta)aaagul de Iațcu merită doiuri.

Am lasat intentionat la urma romana. Si in liceu, si mai tirziu, devenind injiner. Dupa cum se stie, inginerul are privirea inteligenta, dar nu stie sa se exprime. Sper ca am respectat intru totul cutuma. Macar o data-n viata sa fiu si io'n rindu’ lumii.

After party. Impresii. Partea I. Liceul

Ne-am adunat, dar n-o tunat.

S-a strigat catalogul.

Economisti, profesori, ingineri, mamici, scriitori, medici, sociologi, tatici, psihologi, directori sau militari in viata de zi cu zi, devenit-am emotivi elevi cu vocea sugrumata:

Io-s  primar, lector, internist si-mi place tare mult  discursul ce urmeaza. Desi nu l-am pregatit din timp, pot spune ca am emotii sa nu-l uit, ca-i muncit citeva secunde pretioase. Imi amintesc cu placere de dascalii din liceu, in special de doamna profesoara si de domnul profesor. Cosmarul vietii mele era ca n-am avut cosmaruri. Va multumesc.

Ba io-s scriitoare de carti. Multe carti. Si-s ausländer. Scheiße despre ce sprechen aici? Cind eram boboaca, doamna tovarasha mi-a confiscat cerceii si colieru', o data cu ele cochetaria, eliberindu-mi vizibil inteligenta. Drept pentru care, urasc vuitoanele si celularele roz pe care le-as confisca, dar n-am voie ca discriminez pe dobitoacele alea blonde, cu muci in loc de creier, idioate care s-ar fute'ntruna cu baieti de aia albastri la ochi,  musjchiulosi si frumosi de nu mi-ar pica si mie unu pe mina? Cosmarul meu era ca tot visam ca nu vindeam cartile pe care urma sa le scriu. Si matematica. Visam ca cineva fura matematica si o ascundea undeva departe de mine. Si ca nu s-o inventat ciocolata.


Is profesor si-mi place ce fac. Sint extrem de fericit ca v-am urmat in cariera - daca aveam salariul mai mare, eram cu adevarat fericit. Apropo! Luna asta am discount la meditatii. O ora la pret de doua. Cosmarul vietii mele era ca visam ca o sa devin profesor. De matematica.

Am 45 de copii. Asistati social. De mine. Urasc belgienii. Imi era frica de matematica ca lu' Oedip de Freud. Ce parere ai despre asta?

Eu am si mai multi copii ca-s director. In liceu, cel mai mare cosmar erau orele de sport, dirigintie si socialism stiintific multilateral dezvoltat intru propasirea elevilor pe cel mai inalt nivel social pe care numai partidul nostru poate sa-l ofere, eradicind coruptia din sistem, asa cum am aratat si in celelalte Actiuni ale noastre. Va multumesc.

Eu fac parte din elita. Satului meu. N-am facut mare lucru pina acum. Dar is fericita. Implinita. Am tot ce-mi doresc. Tractor, 4 copii ce-mi  iubesc barbatul. Beat. Le da tot maruntisul din buzunare cind vine de la crisma. Si cite doua scatoalce. Din dragoste. Cam atit... A! Cosmarul vietii mele era barbata-miu.

Si nu in ultimul rind, cu voia dumneavoastra, buna ziua. Dati-mi voie sa ma prezint. Eu sint cel care construieste utopii. Iubeste mediul murdar. Lumineaza umbre si ascunde intuneric. Pozeaza nud in caracter si imbraca forme ciudate, sifonabile. Mesteca, dar nu inghite, respira, dar nu inspira. Iubeste vorbele, estetii, istetii. Ride, plinge si danseaza. Rîgîie ca toti ceilaltii.

Dupa 20 de ani.

DACA stiam ca trebuie sa tin un discurs, as fi luat niste lectii de de la Lionel Longue, dar am inteles ca este deja implicat in realizarea filmului The King's Speech reloaded.

Asadar, va rog sa fiti intelegatori si sa aruncati in mine doar cu buretele de sters tabla si cocoloase de hirtie inmuiate cu saliva. Eventual cu niste huiduieli obraznice.

Spune lumea ca cei mai frumosi ani sunt cei de liceu. Nu-s vorbe goale. Is anii cu cele mai puternice emotii. Si asta pentru ca-s anii descoperirilor, anii in care distanta dintre exaltare, disperare, feerie si tragedie e atit de mica incit se poate considera ca-s trairi sine qua non, ce nu se deosebesc unele de altele.

Sint anii celor mai importante hotariri. Realist ori umanist? Asta-I intrebarea. Bunicii te vor doftor, mama economist, tata fotbalist, unchiu inginer aerospatial iar tu pendulezi intre informatica si avocatura. Se zice ca de aici se scot banii aia multii.
De fapt intr-a 9a vrei sa te faci profesor.
Intr-a 10a scriitor.
Intr-a 11a crezi ca poti pilota supersonice.
Intr-a 12a incepi sa ai dubii c-o sa treci de bac (parintii iti tot repeat asta zilnic) si vrei sa fii cicalit mai putin, dar sa nu lipsesti de la nici un majorat.

In liceu profesorii ne-au invatat ce-I logica: “Pentru ca asa am zis eu, de-aia”
Ne-au invatat integrale: “N-o sa te poti adapta niciodata in societate. Vei fi multime vida”
Ne-au invatat chimismul apei in natura: “Ce daca transpiri asa, crezi ca ma ipresionezi? Daca invatai n-aveai emotii. Spune-mi repede: Ala si carbid ce da?”
Ne-au invatat ce-I seriozitatea: “Serios, n-am mai auzit o asemenea aberatie! Stai jos! 2.”
Ne-au invatat sa ne hranim sanatos: “Daca te faceam eu, jar mincai.”

Cu toate acestea, din liceu am doar amintiri placute. Cu mare drag imi amintesc de primii papuci dati de fata aia blonda cu ochii ca coralul. Am fost emotionat pina la lacrimi si sughituri. Cic-o vut doar sa vada daca BOU’ ala saruta la fel de bine ca mine. Dar m-o consolat cu “Stia sa pipaie peste tot.”

Pot oare fi de acord cu George Bacovia?
Liceu, - cimitir Al tinereţii mele
Nu! Astazi nu. Nu-mi ingrop tineretea. O reinventez. 

Pedanţi profesori,
Cel mai greu examen este cel de astazi. Materia celor 20 de ani trecuti este realtiva, tinzind catre absolut. Evaluarea cunostintelor, nefiind obligatorie, poate fi inlocuita cu o imbratisare.

Dragi colegi,
Hai la restaurant ca mi s-o uscat gitul.

Week-end căcăstoricesc.

Bunul Domn de Sus, numit în Dumnezeu știe cîte feluri, s-a gîndit anul trecut să mă cadoriseasca cu niste boli ce musai tre’ insoțite de un regim alimentar strict, ceea ce presupune scurtarea timpului petrecut la căcăstoare. Mîncare puțină, evacuare pe măsură.
Asa ar fi fost drept. Din pacare, "ce-i drept" la mine, se arcuieste pînă devine strîmb. Strîmb, adică intortocheat pînă la alambicare absolută. Dar asta e alta poveste.

Odata cu venirea primaverii, calendaristic vorbind, primesc o vizita de la Floricica, vecina de la parter, ce era insotita de un nene ințolit cu salopeta. Da! Ati ghicit! Vestitorii inundatiei. Am zis doar: UNDE? “La WC-ul mare”, zice amabil tanti vecina. Cred ca ma da in judecata.

Daltă, ciocan, jab, zbang, faianta sparta. Teava inlocuita cu success, coafura rezista.
Sîmbătă dimineață inca nu se uscasera bine vasele folosite la micul dejun si iatcu, vrednic meseriaș, cu ruleta in minutele alea doua, trece la munci telectuale, cum ar fi: masoara, taie, iar masoara, iarasi taie, injura si reface tiparul, taie, masoara si iarasi injura. Ciocane clasice, bormasina, soricel BOSCH (ca-s snob, ati uitat?). Deci mai multa galagie decit munca. Si toate astea pentru reconstructia mastii de supt chiuveta, Sparta, cum v-am mai scris, cu ocazia venirii primaverii.

Mindru ca un ghiocel proaspat inflorit, convoc la receptia finala nevasta si soacra. Parca aveau observatiile pregatite inca dinaintea demararii lucrarilor pentru ca au zis sincron:
- Dar piciorul de la chiuveta unde-l pui?
- In cur! Mi-o vernit să zic, dar n-am mai apucat. Lacrimile-mi invadaseră laringele, pînă la genunchi.

Asadar, dragii mosului, ieri, adica Duminica, zi dedicata odihnei, mersului la biserica si beutului de bere, am fost nevoit s-o iau de la capat. Farfuriile murdare aruncate discret in lavoar, masuratori, injuraturi pentru cel ce-o aruncat schitele de ieri si fuga la Brico dupa scinduri si alte fierătanii. Înturnat acasa, observ su stupoare ca uitai sa iau suruburi de alea, placuțe de ălalalte, dar asta dupa ce m-am schimbat in pantalonii de “treling”, musai rupti in cur. Pe la ora prinzului sculele nu scoteau mai mult de 60dB. Si tot asa pina pe la ora 17.30. Vecina mea ciocanu’ vrea! Tot fredonam, plin de candoare, lipind autocolantul pe masca.

Mindru ca un ghiocel proaspat inflorit, convoc la receptia finala nevasta si soacra. Urale, taieturi de panglica, sampanie, bere, pupaturi, dupa care o pisare. Trag apa si…. SURPRAIZ! Apa la călcîie.
SPEED TAXI!!! Cheama-ma si voi veni. La Brico va rog, dus-intors, 10 lei. Oala de WC, 96 lei. EFTIIN!

Demontarea oalei vechi o fost grea, chiar dificila, dar greu de suportat fara distonocalm. In primul rind, o trebuit sa demontez masca ce cu mare tam-tam o receprionasem cu trei jumatati de ceas inainte. Dar ce? Roman is, treaba romaneasca stiu sa fac. Altii reabiliteaza canalizarea a doua zi dupe asfaltare, deci is mic copchil. In al doilea rind, berbecu ce mi-o pus gresia, faianta si impricinata sparta, o avut un surplus de kleber pe care l-o indesat exact sub oala. S-o fixeze pentr vesnicia definitiva. Dar nu-i nimic! Ma impiedic io de un morman de beton? Dalta ciocan, batai in tevile caloriferelor. Doar e ora 19.20, duminica.

Pe la 19,30 string si ultimul surub. Știti voi, WC-ul se prinde de podea in suruburi , pentru evitarea plimbatului cu oala prin buda la cutremur. Cind sa pun si burduful, chestia aia ce face racordul intre produsul maro, rețeaua de canalizare și Dîmbovița, observ că nu se potrivea noilor conditii . Asadar, iar salt’n blugi, speed taxi, Brico. 60 de lei (imprumutati de la soacra-mea).

In viața fiecăruia vine o vreme cînd trebuie să dea cu capu de păreți. Nu e deloc greu. Trebuie doar sa descoperi că și burduful ăst’ din urmă e spart.

Concluzie: Indiferent cît și ce mănînci, timpul petrecut la căcăstoare este constant.

Nenea Despot ne recomanda:

Alina Manole - Ea nu ma stie

Cutremura-ți-vă!

Cica cutremuru recent, disputant marți dimineața, l-or anunțat ăștia numa’ pe scara Richter, nu si pe scara Becalli.
Cu siguranta ii mănînca in cur.
Mă intreb cînd o sa apara stirea si pe sport.ro si/sau o dezbatere ampla pe gsp cu niță moderator, invitati medelin jr, vadim si DNA-ul atotputerniso-cunoscator.
De vina-I clar Craciunescu că o delegat in Oprișania un blatist nenorocit care o inchis un ochi, chiar de era 4.52 AM, slabind intentionat, chiar voit, calitatea jocului de pahare in vitrine.
Se pare ca FC Seismul Vrancea o sa retrogradeze. Asa-i trebe!

ceva ce numai in romania vezi

Prea multe reclame?

Pentru un măgar.

In Pantelimonul Parisului adăstat-au personagii creative, demne de laudă.

Unele dintre acestea, simţind nevoia organică, poreclită astăzi evoluţie, şi-au achiziţionat (pretenţios termen) săpuniere uriaşe, numa bune să adăpostească un biet Canon 450D.

Intentia de a-şi paria ''cu sec'' soarta artistică, moartă dinaintea fecundării, duce cu gîndul la neputinţă.

Lipsa argumentelor reale duce la atitudine soldăţeasca înoculată subtil în Saint Cyr L'Ecole.

Ce face mojicul? Da cu paru-n gard ori baltă! Nu-i capabil de mai mult.

Patronul Electrician

Salariatii din cadrul SC Electrica SA vor sarbatori ziua patronului spiritual al societatii care este Sfintul Ilie - ne scrie ziarul de iasi

Ca orice bun platnic, se duce iatcu la "Electrica" sa plateasca corentu din factura. Canci! Contactul cu acriturile de dupa ghiseu o fost imposibil. Trona un lacat urias tocmai la intrare.
Initial nu stiam ce se intimpla. Noroc cu badeagardu ce m-a dumirit:
- E ziua lor si daca ei munceste azi, de Sîntilie, mare sarbatoare dom-le, ii trasneste cu stihii.

Cu bacu pe linga Caragiale

A aparut discret chiar in statia de autobuz Perla, pe Dorobanti. Parea trist, usor debusolat. Privirea pierduta in meandrzele concretului (pentru necunoscatori, acest termen s-a nascut odata cu el) parea a spune:

Am picat bacu'. Mama o sa-mi dea cascaval degresat toata vacanta de vara. Nici macar de tigari etno n-o sa-mi ajunga. Tata o sa suga le PET-uri cu drojdision, licoare fermentata in miculaland, renegindu-mi paternitatea. Bunicii, dragii de ei, o sa-mi trimita un cocos de 4 chile cu RATA de la ora 5, ''numa bun pe piftie'', ca tare-i mai place lu' nepotelu' nostr' destept'' - zice-se'n epistola insotitoare.
Ce ma fac acu? Cosar de acnee? Concurenta e suficient de mare si, sincer, e cam scirbos.
Bine ca-s EMO, altfel paream frun dubios.

Mi-e sete de somn

Conform ultimilor studii ale cercetătorilor Institutului de Medicină Premonitionala din cadrul Centrului Medical Universitar Futurist, din Minessota de Vest, care au cheltuit o mie de dolari pe minut, timp de 12 ani pentru a demonstra ca peste 5 minute o sa-mi fie somn.
Informatia este eronata, nu somn o sa-mi fie ci sete.